Treceți la conținutul principal

Impresii personale: Concediul, între vis și realitate

În iarnă am participat la atelierul de Dream Management susținut de Mirela Oprea. O știu pe Mirela de ani de zile, am fost colege de cameră în căminul din Cluj. Eu eram studentă la Jurnalism, ea, la Psihopedagogie. De o vreme și-a luat un an sabatic și nu face altceva decât să susțină astfel de ateliere peste tot în țară. În iarnă a ajuns și în Baia Mare.

Am fost câteva participante. Trebuia ca fiecare dintre noi să enunțe un vis al ei. Eu aveam mai multe, dar m-am oprit asupra dorinței de a călători. În topul meu se situau pe primele locuri Elveția și Portugalia.

De vreo săptămână am aflat că voi merge, într-adevăr, în Elveția. Am fost invitată la o conferință la care de câțiva ani îmi doresc să particip. Nu am reușit până acum: din lipsă de timp, din lipsă de bani, sau pentru că au fost alte priorități.

Voi locui câteva zile în Caux, într-un castel, lângă un lac, într-un superb decor montan. Nu e un hotel, e un centru de conferințe atipic, deservit de voluntari. Un loc în care se vorbește despre democrație, globalizare, migrație, drepturile omului, pace și alte probleme foarte actuale. Un vis.

Și mă gândeam azi dimineață cât mi-am dorit să ajung acolo. Căci visez la asta de vreo 3-4 ani. Încercam să descopăr, în mintea mea, cât e realitate și cât imaginație. Sigur, am văzut fotografii și filmulețe. Am auzit povești. Am gustat fondue, brânza aceea topită pe foc, care se mănâncă acolo. Și totuși, sunt atâtea lucruri pe care nu le cunosc. Atâtea detalii pe care mi le imaginez.

Cam așa e și când mergem într-un concediu obișnuit. Visăm la el un an de zile. Stăm la birou, printre hârtii, și brusc auzim cum ne sună valurile în urechi. Sau ni se pare că simțim mirosul de brad. Ori că auzim păsările cântând. Privim pe fereastră și ni se pare că ne aflăm lângă geamul camerei de hotel.
Durează o veșnicie până când ajungem, cu adevărat, acolo. Iar concediul e atât de scurt!

Dar ce voiam să spun: nu ne dezamăgiți! Voi, cei care dețineți hoteluri, terase, cluburi, pensiuni, nu ne dezamăgiți! Uneori e atât de ușor să ne faceți să vă îndrăgim! Un buchet de flori pe masă, chiar și de flori de câmp, poate face diferența. Un cearceaf curat și un WC care chiar funcționează ne pot face concediul frumos. Nu cerem imposibilul. Cerem amabilitate din partea personalului, curățenie și siguranță. În rest, ne descurcăm singuri. Peisajul ne va face să ne simțim bine. Voi să vă ocupați doar de  acele lucruri care pot fi ținute sub control. Ca să vrem să revenim și la anul.

Comentarii

  1. The common Seoul house now prices almost $1 million, spiking 12% from January to September this year—the largest value surge in 15 years, based on Kookmin Bank. In Squid Game, the Netflix streaming series taking the globe by storm, 퍼스트카지노 456 individuals in debt play lethal video games for the chance to win $40 million and be freed of their financial burdens. "To be the preferred leisure destination by delivering memorable experiences and unmatched personalized service." SEOUL -- Online sport developer Netmarble has agreed to acquire Hong Kong-based casino sport firm SpinX Games for $2.2 billion, in what is being described as the most important abroad merger and acquisition deal by a South Korean sport firm. New Silkroad isn't any stranger to the island, with the company already working the MegaLuck Casino within the Jeju KAL Hotel, which permits entry to foreigners only.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

25 de lucruri secrete despre hoteluri

„De la ce inseamna cu adevarat stelele cu care este cotat un hotel pana la sfaturi care sa te ajute in obtinerea unei camere mai bune, iata 25 de lucruri pe care personalul hotelier nu ti le va spune niciodata, dar pe care trebuie sa le stii, daca vrei sa ai o vacanta asa cum iti doresti.” 25. E mult mai probabil sa beneficiezi de discount la un hotel independent. Unele lanturi hoteliere se opun scaderii preturilor. 24. Se presupune ca optiunile eco, cum ar fi renuntarea la a ti se face curatenie in camera in fiecare zi, pot fi uneori o scuza de a nu plati camerista (sau de a-i usura munca). 23. Cameristele au cea mai periculoasa slujba intr-un hotel. Si aici intra tot, de la mutarea constanta a saltelelor si a mobilei, pana la expunerea permanenta la gunoaie, resturi menajere si alte mizerii care iti intorc stomacul pe dos. 22. Lasarea de bacsis pentru camerista este apreciata, dar nu se mai poarta de ceva vreme. 21. Daca totusi decizi sa lasi bacsis, pune-l sub

Orașul iglurilor

Când am ieșit azi dimineață din casă, m-am trezit înconjuraă de troiene. Era devreme, chiar dacă se luminase afară, și încă nu multă lume ieșise la lopătat zăpada. Ninge de multe zile. Chiar și acum, când scriu, prin geamul de la balcon văd perdele albe de nea căzând din cer fără întrerupere. Nici nu știi dacă să te bucuri sau să te sperii. În sufletul fiecărui om care privește zăpada, un copil se bate cu un adult. Entuziasmul luptă cu îngrjorarea. Imagini ca în basme se suprapun cu imagini de coșmar. Drumurile nu sunt curățate, și mai ales pe străduțele din cartiere e imposibil să răzbești cu mașina. Niciun utilaj nicăieri. Oamenii alunecă pe gheața ascunsă de nea, riscând să își rupă picioarele. Ambulanțele și pompierii ajung cu greu să își îndeplinească misiunea. Copacii se rup sub greutatea omătului. Acoperișurile mai șubrede riscă să se prăbușească. În Germania e cod violet – aud de existența lui pentru prima oară. Într-o stațiune in Austria sunt sute de oameni blocați din cauz

E vremea de mers la mare

Da, chiar dacă e inceput de septembrie, chiar dacă vara e pe ducă, e vremea de mers la mare. Marea e cea mai frumoasă în extrasezon, când relaţia dintre tine şi ea capătă intimitate, când hoardele de turişti se retrag prin birouri, când unele cluburi se închid, când aerul sărat devine respirabil şi când poţi să te plimbi pe străzile staţiunii fără ca mii de piei transpirate să se lipească de tine. Când vine toamna, marea începe să mă strige. E frumoasă şi primăvara, dar toamna are un aer melancolic pe care îl găsesc irezistibil. Un aer de femeie părăsită. În timp ce scriu, ascult un filmuleţ pe care l-am înregistrat acum doi ani, în septembrie. Marea mugeşte, sălbatică şi de neoprit, pescăruşii săgetează cerul pătat de nori, dungi de lumină proiectate peste puful lor, umbra unei bărci înaintează imperceptibil pe valuri, cerul îşi schimbă faţa de la un minut la altul, doar marea rămâne aceeaşi. Eram la un curs de scriere creativă şi mersesem pe plajă pe la 5 dimineaţa, să prind răsări