Treceți la conținutul principal

De ce să fim nevoiţi să ne despărţim de animalele noastre când plecăm în vacanţă?

Am pisică de vreo patru ani. Înainte am avut un câine, care a trăit mai bine de 12 ani. Ca mine sunt foarte mulţi români, care deţin acasă un animal de companie şi care suferă când trebuie să plece în vacanţă fără acesta.

“Măreția și progresul moral al unei societăți nu pot fi judecate decât după modul în care își tratează animalele”, spunea Mahatma Gandhi. Animalele trebuie înconjurate de iubire şi respect. Sunt nişte suflete, ca şi noi, cu sensibilitate şi inteligenţă. Atunci când plecăm în concediu şi le lăsăm acasă, în grija unor vecini, sau la un hotel special pentru animale, ele suferă enorm. Unele plâng, altele refuză hrana, altele devin letargice.

Cred că ceea ce lipseşte din România (sau eu, cel puţin, nu am cunoştinţă de existenţa unui asemenea loc) sunt hotelurile şi pensiunile în care te poţi caza împreună cu animalul tău de companie. Există încă o reticenţă faţă de primirea animalelor în unităţile de cazare, de parcă aceste animale nu ar fi obişnuite oricum să doarmă înăuntru, să mănânce în casă şi să trăiască toată, sau aproape toată viaţa într-un apartament. Desigur, există anumite inconveniente asociate cazării unor animale, cum ar fi faptul că unele dintre ele lasă păr pe covoare şi pe aşternuturi. Dar acest fapt ar putea duce, spre exemplu, la creşterea tarifului, şi probabil că toată lumea ar fi mulţumită. De asemenea, contra unor bănuţi în plus s-ar putea asigura alte facilităţi pentru prietenii necuvântători, cum ar fi litieră şi nisip pentru pisici sau plimbatul câinilor. Ar fi bine să existe şi un cabinet veterinar în apropiere, precum şi un pet shop.

Sunt convinsă că astfel de unităţi de cazare şi-ar găsi clienţi. Numărul deţinătorilor de animale este în creştere la noi în ţară şi marea majoritate a lor ar dori să îşi ferească prietenii necuvântători de orice suferinţă inutilă. De multe ori, bucuria plecării în vacanţa pe care am aşteptat-o timp de un an este umbrită de gândul că astfel ne supărăm pisica, papagalul sau câinele. Lucrurile ar fi mult mai simple dacă măcar câţiva dintre proprietarii de hoteluri şi pensiuni ar înţelege că pisica, câinele sau broasca ţestoasă este pentru noi mai mult decât un animal, este un membru al familiei pe care îl iubim. Cei mai mulţi dintre noi am fi dispuşi să ne creştem puţin bugetul alocat vacanţei pentru a nu fi nevoiţi să ne despărţim de pet-ul nostru.

Dar, cum spunea Gandhi, o astfel de gândire ar necesita un anumit nivel de civilizaţie. Şi puţin curaj. Curajul de a trasa un drum nou.

Comentarii

  1. How to Play Slots for Real Money | TrickToAction
    Real money 샤오미 토토 slots are one of the most popular table games. 스포츠 토토 마킹 벳피스트 And they are a way to entertain 스포츠 토토 신고 샤오 미 players and their families. 스포츠 토토 경기 및 일정 결과 벳피스트 놀검소 They come equipped with the 리턴 벳

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

25 de lucruri secrete despre hoteluri

„De la ce inseamna cu adevarat stelele cu care este cotat un hotel pana la sfaturi care sa te ajute in obtinerea unei camere mai bune, iata 25 de lucruri pe care personalul hotelier nu ti le va spune niciodata, dar pe care trebuie sa le stii, daca vrei sa ai o vacanta asa cum iti doresti.” 25. E mult mai probabil sa beneficiezi de discount la un hotel independent. Unele lanturi hoteliere se opun scaderii preturilor. 24. Se presupune ca optiunile eco, cum ar fi renuntarea la a ti se face curatenie in camera in fiecare zi, pot fi uneori o scuza de a nu plati camerista (sau de a-i usura munca). 23. Cameristele au cea mai periculoasa slujba intr-un hotel. Si aici intra tot, de la mutarea constanta a saltelelor si a mobilei, pana la expunerea permanenta la gunoaie, resturi menajere si alte mizerii care iti intorc stomacul pe dos. 22. Lasarea de bacsis pentru camerista este apreciata, dar nu se mai poarta de ceva vreme. 21. Daca totusi decizi sa lasi bacsis, pune-l sub

Orașul iglurilor

Când am ieșit azi dimineață din casă, m-am trezit înconjuraă de troiene. Era devreme, chiar dacă se luminase afară, și încă nu multă lume ieșise la lopătat zăpada. Ninge de multe zile. Chiar și acum, când scriu, prin geamul de la balcon văd perdele albe de nea căzând din cer fără întrerupere. Nici nu știi dacă să te bucuri sau să te sperii. În sufletul fiecărui om care privește zăpada, un copil se bate cu un adult. Entuziasmul luptă cu îngrjorarea. Imagini ca în basme se suprapun cu imagini de coșmar. Drumurile nu sunt curățate, și mai ales pe străduțele din cartiere e imposibil să răzbești cu mașina. Niciun utilaj nicăieri. Oamenii alunecă pe gheața ascunsă de nea, riscând să își rupă picioarele. Ambulanțele și pompierii ajung cu greu să își îndeplinească misiunea. Copacii se rup sub greutatea omătului. Acoperișurile mai șubrede riscă să se prăbușească. În Germania e cod violet – aud de existența lui pentru prima oară. Într-o stațiune in Austria sunt sute de oameni blocați din cauz

E vremea de mers la mare

Da, chiar dacă e inceput de septembrie, chiar dacă vara e pe ducă, e vremea de mers la mare. Marea e cea mai frumoasă în extrasezon, când relaţia dintre tine şi ea capătă intimitate, când hoardele de turişti se retrag prin birouri, când unele cluburi se închid, când aerul sărat devine respirabil şi când poţi să te plimbi pe străzile staţiunii fără ca mii de piei transpirate să se lipească de tine. Când vine toamna, marea începe să mă strige. E frumoasă şi primăvara, dar toamna are un aer melancolic pe care îl găsesc irezistibil. Un aer de femeie părăsită. În timp ce scriu, ascult un filmuleţ pe care l-am înregistrat acum doi ani, în septembrie. Marea mugeşte, sălbatică şi de neoprit, pescăruşii săgetează cerul pătat de nori, dungi de lumină proiectate peste puful lor, umbra unei bărci înaintează imperceptibil pe valuri, cerul îşi schimbă faţa de la un minut la altul, doar marea rămâne aceeaşi. Eram la un curs de scriere creativă şi mersesem pe plajă pe la 5 dimineaţa, să prind răsări