Treceți la conținutul principal

Vis de primăvară

Plouă. Ploaie de primăvară, bună, fertilă. Ploaie care va face totul să înverzească, iar grădinile și câmpurile să se acopere cu stropi colorați din petale. Ploaie tristă, care taie chef, taie speranță. Tocmai vin din oraș, murată și înfrigurată,  și cu o dorință clară înmugurindu-mi în creier.

Aș vrea să merg undeva, într-un oraș necunoscut. Să mă cazez la un hotel din centru, cu un personal amabil, într-o cameră cu balcon din fier forjat și vedere spre intersecția cea mare. Să urc în cameră, să fac un duș fierbinte, cu un săpun de lavandă, să mă îmbrac într-un halat de baie alb, gros și pufos, să îmi iau în picioare papucii asortați și să mă afund în fotoliu. Un fotoliu mare, confortabil, cu un spătar mult prea înalt și cu o pătură cadrilată deasupra. Aș deschide o carte și aș savura lectura, având sub ochi, pe geam, agitația orașului.

Apoi, la un moment dat, aș suna la room service și aș comanda un thé gourmand, un ceai fierbinte cu petale de trandafiri și cu prăjiturici, dar și un buchet de flori de primvară: lalele, zambile, narcise. Iar toți acei omuleți angajați ai hotelului, pentru că eu aș fi drăguță și pentru că ei se află doar în visul meu, s-ar da peste cap să îmi facă rost de cel mai frumos buchet.

Apoi, după ce ploaia s-ar opri, mi-aș lua în picioare tenișii și pe mine o rochie albastră și aș ieși să explorez orașul. M-aș opri să văd picurii de apă pe frunze, să privesc bichonii scoși la plimbare de doamne cochete, m-aș uita lung după adolescenții care ar ieși din școli râzând.

După vreo două ore, m-aș întoarce spre hotel, trecând pe lângă un tânăr în costum, pe o bicicletă, iar jos, în restaurant, m-ar chema o muzică de pian.

A doua zi dimineață, când m-aș trezi, aș ieși pe balcon. Ținând în mână cafeaua fierbinte, m-aș uita șocată la copacii de pe marginea trotuarului, înfloriți peste noapte. Aș inspira aerul tare, aș urmări din priviri motocicleta care își face drum printre mașinile prea încete și mi-aș spune că nimic nu e mai frumos decât să întâmpini primăvara într-un oraș unde nu ai mai ajuns niciodată.

Apoi m-aș întoarce în orașul meu, orașul meu toropit de ploaie, de frig și de tristețe, care nu are niciun hotel cu balcoane de fier forjat în centru, ai cărui angajați nu îți cumpără buchete de primăvară și nici nu aduc pianiști în restaurant. Și mi-aș spune că nu-i nimic, viața e grea, dar hotelul acela va exista mereu în mintea mea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Crăciunul, momentul când turiștii nu vor să rămână cu picioarele pe pământ

Puțini români obișnuiesc să plece în călătorie de Crăciun. Pentru cei mai mulți dintre noi, Crăciunul înseamnă „acasă”, „familie”. Dacă totuși vor un peisaj nou de Nașterea Domnului, cel mai probabil turiștii vor alege o pensiune. Cele mai multe dintre acestea s-au adaptat și includ turiștii în ritualul pregătirilor de Crăciun: tăierea porcului și pregătirea cărnii, prepararea cozonacilor și a sarmalelor, cărora li se adaugă plimbări cu sania sau căruța și, desigur, multe colinde. E un „meniu” standard, menit să le dea oamenilor iluzia că retrăiesc vremurile copilăriei în casa bunicior. Și prinde de fiecare dată.

Pentru cei care preferă un Crăciun urban, există hotelurile. Cu holurile lor largi în culori reci, camerele aproape identice și mobila fără personalitate, acestora le e mai greu să le dea turiștilor senzația de „acasă”. Și totuși se poate. Un brad împodobit și câteva ghirlande fac minuni. La fel și un meniu tradițional în seara de Crăciun și câteva colinde românești. Mai ales…

Ferestrele care pot distruge o călătorie

Atunci când plecăm de acasă pentru mai mult timp, ceva în mintea noastră se schimbă. Ne schimbăm tabieturile, căutăm noul, „schimbăm aerul”, cum se spune. Aerul din jur și aerul nostru, adică starea de spirit. Nu e o legendă, e adevărul. De multe ori, când suntem într-un impas, prietenii ne recomandă să facem o călătorie. Asta ne poate ajuta să ieșim din starea de tristețe prelungită, să luăm o decizie grea sau să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. În general, o călătorie este un prilej de sondare a propriului interior, de meditație, de regăsire.

Depinde de mai mulți factori unde și cum vom alege să facem această călătorie. Într-o capitală zgomotoasă, cu cluburi de noapte și baruri. La mare, într-o iarnă înghețată, când zgomotul repetitiv al valurilor te face să te gândești la eternitate. La munte, într-o toamnă aurie, a cărui soare prietenos îți încălzește inima plină de îndoieli.

Oricum ar fi, camera în care te vei caza este foarte importantă. Și nu e important doar ca scurgerea d…