Plouă. Ploaie de primăvară, bună, fertilă. Ploaie care va face totul să înverzească, iar grădinile și câmpurile să se acopere cu stropi colorați din petale. Ploaie tristă, care taie chef, taie speranță. Tocmai vin din oraș, murată și înfrigurată, și cu o dorință clară înmugurindu-mi în creier. Aș vrea să merg undeva, într-un oraș necunoscut. Să mă cazez la un hotel din centru, cu un personal amabil, într-o cameră cu balcon din fier forjat și vedere spre intersecția cea mare. Să urc în cameră, să fac un duș fierbinte, cu un săpun de lavandă, să mă îmbrac într-un halat de baie alb, gros și pufos, să îmi iau în picioare papucii asortați și să mă afund în fotoliu. Un fotoliu mare, confortabil, cu un spătar mult prea înalt și cu o pătură cadrilată deasupra. Aș deschide o carte și aș savura lectura, având sub ochi, pe geam, agitația orașului. Apoi, la un moment dat, aș suna la room service și aș comanda un thé gourmand, un ceai fierbinte cu petale de trandafiri și cu prăjiturici , dar