Treceți la conținutul principal

Munții Rodnei – cazare cu parfum de copilărie

Când eram copil, tata și bunicul, pasionați montaniarzi, mă luau adesea cu ei pe munte. Nu mai știu de câte ori am bătut Munții Rodnei – au fost multe! Și înainte, și după Revoluția care a venit când eu aveam 11 ani.
De obicei ne cazam în Borșa Complex, dar nu în hotelurile acelea mari, în care intram doar când bunicul dorea să bea cincizeci de coniac, ci într-o casă particulară.
Era casa lui Ștefan (cu accent pe e), despre care am aflat că a trecut în altă lume de abia în urmă cu câteva zile.
Ștefan ne caza într-o casă ridicată special pentru oaspeți, cu podele din lemn și covoare țesute la război, cu paturi moi acoperite cu cergi și cu o sobă de teracotă în care duduiau lemnele.

Acolo ne retrăgeam noi, înfrigurați și obosiți, după vreo tură pe munte care ținea aproape o zi întreagă. Și camera lui Ștefan ni se părea cel mai frumos și mai primitor hotel.

Uneori, când voiam să ajungem mai departe, ne cazam la cabana meteo de lângă lacul Iezer. Lacul limpede care are forma hărții României, înconjurat de pereți de piatră pe care, pe vremea aceea, se cățărau ciopoare de capre negre și marmote gălăgioase. Acolo, pe pășunea alpină, creșteau gențiene de un albastru intens și aerul era tare, iar vântul tăios.

Pe vremea aceea nu se urca sus în munte cu ATV-urile, ci numai cu piciorul, și cei care se aventurau la cote înalte erau mult mai puțini. Dar sentimentul pe care îl aveai după ce urcai cărarea pe curbe de nivel și ajungeai pe vârful Pietrosul era unic.
Te simțeai stăpânul necunoscut al pământului, cel mai puternic dintre aventurieri, frate cu cele mai curajoase jivine. Și acolo sus, pe vârf, în bătaia unui vânt sălbatic, îndurând un frig nemilos, mâncând un sandvici sărăcăcios, te simțeai împlinit.

Pentru mine, casa lui Ștefan și cabana meteo de la Iezer rămân cele mai frumoase hoteluri din apropierea Munților Rodnei, locuri unde drumeții adevărați găseau un pat cald și uscat atunci când aveau cea mai mare nevoie de odihnă. Locuri cu oameni duri, greu încercați, dar foarte primitori și bucuroși de oaspeți.
Locuri care îmi aduc aminte de bunicul, urcat între timp la stele, de energia lui debordantă, de felul în care a continuat să urce pe munte până după vârsta de 80 de ani, cu pasul lui măsurat, calm, dar hotărât și încăpățânat.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

25 de lucruri secrete despre hoteluri

„De la ce inseamna cu adevarat stelele cu care este cotat un hotel pana la sfaturi care sa te ajute in obtinerea unei camere mai bune, iata 25 de lucruri pe care personalul hotelier nu ti le va spune niciodata, dar pe care trebuie sa le stii, daca vrei sa ai o vacanta asa cum iti doresti.” 25. E mult mai probabil sa beneficiezi de discount la un hotel independent. Unele lanturi hoteliere se opun scaderii preturilor. 24. Se presupune ca optiunile eco, cum ar fi renuntarea la a ti se face curatenie in camera in fiecare zi, pot fi uneori o scuza de a nu plati camerista (sau de a-i usura munca). 23. Cameristele au cea mai periculoasa slujba intr-un hotel. Si aici intra tot, de la mutarea constanta a saltelelor si a mobilei, pana la expunerea permanenta la gunoaie, resturi menajere si alte mizerii care iti intorc stomacul pe dos. 22. Lasarea de bacsis pentru camerista este apreciata, dar nu se mai poarta de ceva vreme. 21. Daca totusi decizi sa lasi bacsis, pune-l sub

Orașul iglurilor

Când am ieșit azi dimineață din casă, m-am trezit înconjuraă de troiene. Era devreme, chiar dacă se luminase afară, și încă nu multă lume ieșise la lopătat zăpada. Ninge de multe zile. Chiar și acum, când scriu, prin geamul de la balcon văd perdele albe de nea căzând din cer fără întrerupere. Nici nu știi dacă să te bucuri sau să te sperii. În sufletul fiecărui om care privește zăpada, un copil se bate cu un adult. Entuziasmul luptă cu îngrjorarea. Imagini ca în basme se suprapun cu imagini de coșmar. Drumurile nu sunt curățate, și mai ales pe străduțele din cartiere e imposibil să răzbești cu mașina. Niciun utilaj nicăieri. Oamenii alunecă pe gheața ascunsă de nea, riscând să își rupă picioarele. Ambulanțele și pompierii ajung cu greu să își îndeplinească misiunea. Copacii se rup sub greutatea omătului. Acoperișurile mai șubrede riscă să se prăbușească. În Germania e cod violet – aud de existența lui pentru prima oară. Într-o stațiune in Austria sunt sute de oameni blocați din cauz

E vremea de mers la mare

Da, chiar dacă e inceput de septembrie, chiar dacă vara e pe ducă, e vremea de mers la mare. Marea e cea mai frumoasă în extrasezon, când relaţia dintre tine şi ea capătă intimitate, când hoardele de turişti se retrag prin birouri, când unele cluburi se închid, când aerul sărat devine respirabil şi când poţi să te plimbi pe străzile staţiunii fără ca mii de piei transpirate să se lipească de tine. Când vine toamna, marea începe să mă strige. E frumoasă şi primăvara, dar toamna are un aer melancolic pe care îl găsesc irezistibil. Un aer de femeie părăsită. În timp ce scriu, ascult un filmuleţ pe care l-am înregistrat acum doi ani, în septembrie. Marea mugeşte, sălbatică şi de neoprit, pescăruşii săgetează cerul pătat de nori, dungi de lumină proiectate peste puful lor, umbra unei bărci înaintează imperceptibil pe valuri, cerul îşi schimbă faţa de la un minut la altul, doar marea rămâne aceeaşi. Eram la un curs de scriere creativă şi mersesem pe plajă pe la 5 dimineaţa, să prind răsări