Treceți la conținutul principal

Orașul iglurilor

Când am ieșit azi dimineață din casă, m-am trezit înconjuraă de troiene. Era devreme, chiar dacă se luminase afară, și încă nu multă lume ieșise la lopătat zăpada. Ninge de multe zile. Chiar și acum, când scriu, prin geamul de la balcon văd perdele albe de nea căzând din cer fără întrerupere.

Nici nu știi dacă să te bucuri sau să te sperii. În sufletul fiecărui om care privește zăpada, un copil se bate cu un adult. Entuziasmul luptă cu îngrjorarea. Imagini ca în basme se suprapun cu imagini de coșmar. Drumurile nu sunt curățate, și mai ales pe străduțele din cartiere e imposibil să răzbești cu mașina. Niciun utilaj nicăieri. Oamenii alunecă pe gheața ascunsă de nea, riscând să își rupă picioarele. Ambulanțele și pompierii ajung cu greu să își îndeplinească misiunea.
Copacii se rup sub greutatea omătului. Acoperișurile mai șubrede riscă să se prăbușească. În Germania e cod violet – aud de existența lui pentru prima oară. Într-o stațiune in Austria sunt sute de oameni blocați din cauza zăpezii. În locurile mai joase e pericol de inundații.

Și atunci, ce e de făcut? Trebuie găsită o modalitate prin care să ne putem bucura de acest dar minunat care este zăpada, dar să ne simțim, totodată, protejați.
Eu propun să ieșim în stradă și să ne construim igluri. Să săpăm în troiene și să ridicăm adăposturi drăguțe, din zăpadă. Să nu ne fie teamă să ne comportăm ca niște copii. 
Dar apoi, ca niște adulți responsabili, să oferim adăpost în iglurile noastre tuturor celor în nevoie. Să le transfomăm în hoteluri gratuite.
Astfel, spiritul de solidaritate din comunitate va crește. La fel și buna dispoziție. Mai ales dacă o ajutăm cu o cană de vin fiert și cu niște mănuși călduroase.

Ideile bune circulă repede. În curând, străzile se vor umple de igluri. Unii vor încerca să și le personalizeze, construind în preajma lor oameni de zăpadă, sau aruncând pe deasupra un covoraș colorat, ori înfigând în zâpadă o plăcuță de înmatriculare cu un număr bine ales.
Încet, încet, orașul se va umple de igluri. La televizor vor anunța că locuitorii orașului nostru au inventat o nouă formă de protest. Reporteri străini vor veni în oraș și vor sta de vorbă cu oamenii. Francezii se vor întreba cu ciudă de ce nu s-au gândit ei primii la această modalitate de a pune bețe în roate guvernului. Și așa mai departe.

Afară ninge cu fulgi deși. Îmi iau lopata și ies. De acum am o misiune de dus la bun sfârșit.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Crăciunul, momentul când turiștii nu vor să rămână cu picioarele pe pământ

Puțini români obișnuiesc să plece în călătorie de Crăciun. Pentru cei mai mulți dintre noi, Crăciunul înseamnă „acasă”, „familie”. Dacă totuși vor un peisaj nou de Nașterea Domnului, cel mai probabil turiștii vor alege o pensiune. Cele mai multe dintre acestea s-au adaptat și includ turiștii în ritualul pregătirilor de Crăciun: tăierea porcului și pregătirea cărnii, prepararea cozonacilor și a sarmalelor, cărora li se adaugă plimbări cu sania sau căruța și, desigur, multe colinde. E un „meniu” standard, menit să le dea oamenilor iluzia că retrăiesc vremurile copilăriei în casa bunicior. Și prinde de fiecare dată.

Pentru cei care preferă un Crăciun urban, există hotelurile. Cu holurile lor largi în culori reci, camerele aproape identice și mobila fără personalitate, acestora le e mai greu să le dea turiștilor senzația de „acasă”. Și totuși se poate. Un brad împodobit și câteva ghirlande fac minuni. La fel și un meniu tradițional în seara de Crăciun și câteva colinde românești. Mai ales…

Ferestrele care pot distruge o călătorie

Atunci când plecăm de acasă pentru mai mult timp, ceva în mintea noastră se schimbă. Ne schimbăm tabieturile, căutăm noul, „schimbăm aerul”, cum se spune. Aerul din jur și aerul nostru, adică starea de spirit. Nu e o legendă, e adevărul. De multe ori, când suntem într-un impas, prietenii ne recomandă să facem o călătorie. Asta ne poate ajuta să ieșim din starea de tristețe prelungită, să luăm o decizie grea sau să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. În general, o călătorie este un prilej de sondare a propriului interior, de meditație, de regăsire.

Depinde de mai mulți factori unde și cum vom alege să facem această călătorie. Într-o capitală zgomotoasă, cu cluburi de noapte și baruri. La mare, într-o iarnă înghețată, când zgomotul repetitiv al valurilor te face să te gândești la eternitate. La munte, într-o toamnă aurie, a cărui soare prietenos îți încălzește inima plină de îndoieli.

Oricum ar fi, camera în care te vei caza este foarte importantă. Și nu e important doar ca scurgerea d…

Vis de primăvară

Plouă. Ploaie de primăvară, bună, fertilă. Ploaie care va face totul să înverzească, iar grădinile și câmpurile să se acopere cu stropi colorați din petale. Ploaie tristă, care taie chef, taie speranță. Tocmai vin din oraș, murată și înfrigurată,  și cu o dorință clară înmugurindu-mi în creier.

Aș vrea să merg undeva, într-un oraș necunoscut. Să mă cazez la un hotel din centru, cu un personal amabil, într-o cameră cu balcon din fier forjat și vedere spre intersecția cea mare. Să urc în cameră, să fac un duș fierbinte, cu un săpun de lavandă, să mă îmbrac într-un halat de baie alb, gros și pufos, să îmi iau în picioare papucii asortați și să mă afund în fotoliu. Un fotoliu mare, confortabil, cu un spătar mult prea înalt și cu o pătură cadrilată deasupra. Aș deschide o carte și aș savura lectura, având sub ochi, pe geam, agitația orașului.

Apoi, la un moment dat, aș suna la room service și aș comanda un thé gourmand, un ceai fierbinte cu petale de trandafiri și cu prăjiturici, dar și u…