Treceți la conținutul principal

Orașul iglurilor

Când am ieșit azi dimineață din casă, m-am trezit înconjuraă de troiene. Era devreme, chiar dacă se luminase afară, și încă nu multă lume ieșise la lopătat zăpada. Ninge de multe zile. Chiar și acum, când scriu, prin geamul de la balcon văd perdele albe de nea căzând din cer fără întrerupere.

Nici nu știi dacă să te bucuri sau să te sperii. În sufletul fiecărui om care privește zăpada, un copil se bate cu un adult. Entuziasmul luptă cu îngrjorarea. Imagini ca în basme se suprapun cu imagini de coșmar. Drumurile nu sunt curățate, și mai ales pe străduțele din cartiere e imposibil să răzbești cu mașina. Niciun utilaj nicăieri. Oamenii alunecă pe gheața ascunsă de nea, riscând să își rupă picioarele. Ambulanțele și pompierii ajung cu greu să își îndeplinească misiunea.
Copacii se rup sub greutatea omătului. Acoperișurile mai șubrede riscă să se prăbușească. În Germania e cod violet – aud de existența lui pentru prima oară. Într-o stațiune in Austria sunt sute de oameni blocați din cauza zăpezii. În locurile mai joase e pericol de inundații.

Și atunci, ce e de făcut? Trebuie găsită o modalitate prin care să ne putem bucura de acest dar minunat care este zăpada, dar să ne simțim, totodată, protejați.
Eu propun să ieșim în stradă și să ne construim igluri. Să săpăm în troiene și să ridicăm adăposturi drăguțe, din zăpadă. Să nu ne fie teamă să ne comportăm ca niște copii. 
Dar apoi, ca niște adulți responsabili, să oferim adăpost în iglurile noastre tuturor celor în nevoie. Să le transfomăm în hoteluri gratuite.
Astfel, spiritul de solidaritate din comunitate va crește. La fel și buna dispoziție. Mai ales dacă o ajutăm cu o cană de vin fiert și cu niște mănuși călduroase.

Ideile bune circulă repede. În curând, străzile se vor umple de igluri. Unii vor încerca să și le personalizeze, construind în preajma lor oameni de zăpadă, sau aruncând pe deasupra un covoraș colorat, ori înfigând în zâpadă o plăcuță de înmatriculare cu un număr bine ales.
Încet, încet, orașul se va umple de igluri. La televizor vor anunța că locuitorii orașului nostru au inventat o nouă formă de protest. Reporteri străini vor veni în oraș și vor sta de vorbă cu oamenii. Francezii se vor întreba cu ciudă de ce nu s-au gândit ei primii la această modalitate de a pune bețe în roate guvernului. Și așa mai departe.

Afară ninge cu fulgi deși. Îmi iau lopata și ies. De acum am o misiune de dus la bun sfârșit.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

25 de lucruri secrete despre hoteluri

„De la ce inseamna cu adevarat stelele cu care este cotat un hotel pana la sfaturi care sa te ajute in obtinerea unei camere mai bune, iata 25 de lucruri pe care personalul hotelier nu ti le va spune niciodata, dar pe care trebuie sa le stii, daca vrei sa ai o vacanta asa cum iti doresti.” 25. E mult mai probabil sa beneficiezi de discount la un hotel independent. Unele lanturi hoteliere se opun scaderii preturilor. 24. Se presupune ca optiunile eco, cum ar fi renuntarea la a ti se face curatenie in camera in fiecare zi, pot fi uneori o scuza de a nu plati camerista (sau de a-i usura munca). 23. Cameristele au cea mai periculoasa slujba intr-un hotel. Si aici intra tot, de la mutarea constanta a saltelelor si a mobilei, pana la expunerea permanenta la gunoaie, resturi menajere si alte mizerii care iti intorc stomacul pe dos. 22. Lasarea de bacsis pentru camerista este apreciata, dar nu se mai poarta de ceva vreme. 21. Daca totusi decizi sa lasi bacsis, pune-l sub

E vremea de mers la mare

Da, chiar dacă e inceput de septembrie, chiar dacă vara e pe ducă, e vremea de mers la mare. Marea e cea mai frumoasă în extrasezon, când relaţia dintre tine şi ea capătă intimitate, când hoardele de turişti se retrag prin birouri, când unele cluburi se închid, când aerul sărat devine respirabil şi când poţi să te plimbi pe străzile staţiunii fără ca mii de piei transpirate să se lipească de tine. Când vine toamna, marea începe să mă strige. E frumoasă şi primăvara, dar toamna are un aer melancolic pe care îl găsesc irezistibil. Un aer de femeie părăsită. În timp ce scriu, ascult un filmuleţ pe care l-am înregistrat acum doi ani, în septembrie. Marea mugeşte, sălbatică şi de neoprit, pescăruşii săgetează cerul pătat de nori, dungi de lumină proiectate peste puful lor, umbra unei bărci înaintează imperceptibil pe valuri, cerul îşi schimbă faţa de la un minut la altul, doar marea rămâne aceeaşi. Eram la un curs de scriere creativă şi mersesem pe plajă pe la 5 dimineaţa, să prind răsări