Treceți la conținutul principal

La motel, ca acasă

În urmă cu câteva zile, un vechi prieten al meu, om de afaceri, m-a vizitat acasă. Nu ne mai văzusem de câteva luni. La un pahar de vin, mi-a spus că dorea să îşi extindă afacerile şi că tocmai îşi cumpărase un motel. Motelul era în stare destul de bună, trebuia doar cosmetizat puţin, cheltuielile nu ar fi fost mari. Şi totuşi, prietenul meu era neliniştit. Motelul era situat într-o staţiune montană din judeţ, unde mai existau şi alte asemenea spaţii de cazare. Nu era tocmai urât, dar era lipsit de strălucire, mai ales la exterior, şi ar fi vrut să îl facă mai atrăgător, fără a cheltui foarte mult. Se gândise să îi schimbe zugrăveala, să folosească nişte culori mai vii, şi să pună muşcate la ferestre. I-am spus că ideea îmi place. Şi totuşi, prietenului meu nu i se părea suficient.

Adevărul e că nu am ştiut cum să-l ajut. Desigur, idei ar fi fost, dar toate erau costisitoare. Când a plecat, m-am simţit cumva vinovat. Nu-i fusesem de niciun folos. Prietenul meu venise la mine plin de speranţă, crezând că eu am soluţia salvatoare. Iar eu îl dezamăgisem.

N-am dormit toată noaptea. M-am tot răsucit de pe o parte pe alta, în căutarea unei idei. Transpirasem şi mi se uscase gura. În final, m-am ridicat din pat. Am băut o jumătate de litru de apă minerală şi am deschis computerul. Am intrat pe Facebook şi în cinci minute am văzut vreo şapte poze cu pisici.
L-am sunat imediat pe prietenul meu. Mi-a răspuns răguşit, îl trezisem. Dar nu îmi păsa, eram prea fericit. “Am o idee”, i-am spus. “Pentru motelul tău”.

Simţeam că îi captasem atenţia. Vocea îi devenise clară dintr-o dată. I-am spus că avea nevoie de nişte pisici. “Pisici?!”, m-a întrebat. “Ce să fac cu pisicile?”

I-am spus că prima impresie pe care mi-o făcuse motelul lui era una de răceală. Construcţia părea impersonală. Avea nevoie de căldură, de ceva care să-ţi dea sentimentul că eşti acasă. Dacă pe holurile motelului şi prin curte s-ar plimba nişte pisici, care din când în când s-ar aşeza în poala oaspeţilor, totul ar părea mult mai primitor. Nici măcar nu era nevoie să cumpere pisicile, putea să le salveze de pe stradă sau din adăpostul oraşului. Astfel, fiecare pisică ar fi avut povestea ei, bună de depănat în faţa clienţilor.

Prietenului meu i-a plăcut foarte mult ideea. Mi-a mulţumit şi mi-a spus că se va interesa dacă este posibil să o pună în practică. Iar eu nu mă mai enervez acum când văd că toţi prietenii mei de pe Facebook postează poze cu pisici.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Crăciunul, momentul când turiștii nu vor să rămână cu picioarele pe pământ

Puțini români obișnuiesc să plece în călătorie de Crăciun. Pentru cei mai mulți dintre noi, Crăciunul înseamnă „acasă”, „familie”. Dacă totuși vor un peisaj nou de Nașterea Domnului, cel mai probabil turiștii vor alege o pensiune. Cele mai multe dintre acestea s-au adaptat și includ turiștii în ritualul pregătirilor de Crăciun: tăierea porcului și pregătirea cărnii, prepararea cozonacilor și a sarmalelor, cărora li se adaugă plimbări cu sania sau căruța și, desigur, multe colinde. E un „meniu” standard, menit să le dea oamenilor iluzia că retrăiesc vremurile copilăriei în casa bunicior. Și prinde de fiecare dată.

Pentru cei care preferă un Crăciun urban, există hotelurile. Cu holurile lor largi în culori reci, camerele aproape identice și mobila fără personalitate, acestora le e mai greu să le dea turiștilor senzația de „acasă”. Și totuși se poate. Un brad împodobit și câteva ghirlande fac minuni. La fel și un meniu tradițional în seara de Crăciun și câteva colinde românești. Mai ales…

Ferestrele care pot distruge o călătorie

Atunci când plecăm de acasă pentru mai mult timp, ceva în mintea noastră se schimbă. Ne schimbăm tabieturile, căutăm noul, „schimbăm aerul”, cum se spune. Aerul din jur și aerul nostru, adică starea de spirit. Nu e o legendă, e adevărul. De multe ori, când suntem într-un impas, prietenii ne recomandă să facem o călătorie. Asta ne poate ajuta să ieșim din starea de tristețe prelungită, să luăm o decizie grea sau să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. În general, o călătorie este un prilej de sondare a propriului interior, de meditație, de regăsire.

Depinde de mai mulți factori unde și cum vom alege să facem această călătorie. Într-o capitală zgomotoasă, cu cluburi de noapte și baruri. La mare, într-o iarnă înghețată, când zgomotul repetitiv al valurilor te face să te gândești la eternitate. La munte, într-o toamnă aurie, a cărui soare prietenos îți încălzește inima plină de îndoieli.

Oricum ar fi, camera în care te vei caza este foarte importantă. Și nu e important doar ca scurgerea d…

Vis de primăvară

Plouă. Ploaie de primăvară, bună, fertilă. Ploaie care va face totul să înverzească, iar grădinile și câmpurile să se acopere cu stropi colorați din petale. Ploaie tristă, care taie chef, taie speranță. Tocmai vin din oraș, murată și înfrigurată,  și cu o dorință clară înmugurindu-mi în creier.

Aș vrea să merg undeva, într-un oraș necunoscut. Să mă cazez la un hotel din centru, cu un personal amabil, într-o cameră cu balcon din fier forjat și vedere spre intersecția cea mare. Să urc în cameră, să fac un duș fierbinte, cu un săpun de lavandă, să mă îmbrac într-un halat de baie alb, gros și pufos, să îmi iau în picioare papucii asortați și să mă afund în fotoliu. Un fotoliu mare, confortabil, cu un spătar mult prea înalt și cu o pătură cadrilată deasupra. Aș deschide o carte și aș savura lectura, având sub ochi, pe geam, agitația orașului.

Apoi, la un moment dat, aș suna la room service și aș comanda un thé gourmand, un ceai fierbinte cu petale de trandafiri și cu prăjiturici, dar și u…