Treceți la conținutul principal

La motel, ca acasă

În urmă cu câteva zile, un vechi prieten al meu, om de afaceri, m-a vizitat acasă. Nu ne mai văzusem de câteva luni. La un pahar de vin, mi-a spus că dorea să îşi extindă afacerile şi că tocmai îşi cumpărase un motel. Motelul era în stare destul de bună, trebuia doar cosmetizat puţin, cheltuielile nu ar fi fost mari. Şi totuşi, prietenul meu era neliniştit. Motelul era situat într-o staţiune montană din judeţ, unde mai existau şi alte asemenea spaţii de cazare. Nu era tocmai urât, dar era lipsit de strălucire, mai ales la exterior, şi ar fi vrut să îl facă mai atrăgător, fără a cheltui foarte mult. Se gândise să îi schimbe zugrăveala, să folosească nişte culori mai vii, şi să pună muşcate la ferestre. I-am spus că ideea îmi place. Şi totuşi, prietenului meu nu i se părea suficient.

Adevărul e că nu am ştiut cum să-l ajut. Desigur, idei ar fi fost, dar toate erau costisitoare. Când a plecat, m-am simţit cumva vinovat. Nu-i fusesem de niciun folos. Prietenul meu venise la mine plin de speranţă, crezând că eu am soluţia salvatoare. Iar eu îl dezamăgisem.

N-am dormit toată noaptea. M-am tot răsucit de pe o parte pe alta, în căutarea unei idei. Transpirasem şi mi se uscase gura. În final, m-am ridicat din pat. Am băut o jumătate de litru de apă minerală şi am deschis computerul. Am intrat pe Facebook şi în cinci minute am văzut vreo şapte poze cu pisici.
L-am sunat imediat pe prietenul meu. Mi-a răspuns răguşit, îl trezisem. Dar nu îmi păsa, eram prea fericit. “Am o idee”, i-am spus. “Pentru motelul tău”.

Simţeam că îi captasem atenţia. Vocea îi devenise clară dintr-o dată. I-am spus că avea nevoie de nişte pisici. “Pisici?!”, m-a întrebat. “Ce să fac cu pisicile?”

I-am spus că prima impresie pe care mi-o făcuse motelul lui era una de răceală. Construcţia părea impersonală. Avea nevoie de căldură, de ceva care să-ţi dea sentimentul că eşti acasă. Dacă pe holurile motelului şi prin curte s-ar plimba nişte pisici, care din când în când s-ar aşeza în poala oaspeţilor, totul ar părea mult mai primitor. Nici măcar nu era nevoie să cumpere pisicile, putea să le salveze de pe stradă sau din adăpostul oraşului. Astfel, fiecare pisică ar fi avut povestea ei, bună de depănat în faţa clienţilor.

Prietenului meu i-a plăcut foarte mult ideea. Mi-a mulţumit şi mi-a spus că se va interesa dacă este posibil să o pună în practică. Iar eu nu mă mai enervez acum când văd că toţi prietenii mei de pe Facebook postează poze cu pisici.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

25 de lucruri secrete despre hoteluri

„De la ce inseamna cu adevarat stelele cu care este cotat un hotel pana la sfaturi care sa te ajute in obtinerea unei camere mai bune, iata 25 de lucruri pe care personalul hotelier nu ti le va spune niciodata, dar pe care trebuie sa le stii, daca vrei sa ai o vacanta asa cum iti doresti.” 25. E mult mai probabil sa beneficiezi de discount la un hotel independent. Unele lanturi hoteliere se opun scaderii preturilor. 24. Se presupune ca optiunile eco, cum ar fi renuntarea la a ti se face curatenie in camera in fiecare zi, pot fi uneori o scuza de a nu plati camerista (sau de a-i usura munca). 23. Cameristele au cea mai periculoasa slujba intr-un hotel. Si aici intra tot, de la mutarea constanta a saltelelor si a mobilei, pana la expunerea permanenta la gunoaie, resturi menajere si alte mizerii care iti intorc stomacul pe dos. 22. Lasarea de bacsis pentru camerista este apreciata, dar nu se mai poarta de ceva vreme. 21. Daca totusi decizi sa lasi bacsis, pune-l sub

Minivacanță voinică de Paști

Viața este plină de alegeri dificile. Practic, nu există zi să nu trebuiască să iei câte o decizie care îți poate influența viața. Spre exemplu, cu ce să mănânci brânza de la micul dejun: cu ridichi sau cu roșii? Și ce să bei după cină: o bere sau un pahar de vin? Orice ai face, de la asemenea decizii nu te poți eschiva. Dar există și momente bune în viață când alegerile sunt ușoare. De exemplu, vine clipa când trebuie să decizi ce vei face de Paști. Se știe deja, Paștele de anul acesta vine însoțit de o binefăcătoare minivacanță. Mini, mini, dar voinică! Bun, se pune problema dacă să faci curățenie, să gătești, să stai pe-acasă și să mergi în vizită doar la părinți, socri, mătuși, unchi și nași. Sau să mergi în vacanță. Nu e greu de ales, așa-i? În țară, ca de fiecare dată, pensiunile cele mai solicitate vor fi cele din Bucovina și cele din Maramureș. Toate vor oferi meniuri tradiționale, care să meargă bine prin intestin după tradiționala slujbă de la biserică. Unii, poate, se vo

„Casa asta nu e hotel!”

Când eram adolescentă, mama îmi reproşa adesea: „Casa asta nu e hotel, să vii şi să pleci când vrei!”. Cu varianta: “…să vii aici doar ca să dormi.” Şi în clipa aceea mă umpleam de ură şi îmi spuneam în gând: “Lăsaţi, că o să vedeţi voi cum o să fie când voi fi mare şi voi fi la casa mea!”. Şi îmi imaginam cum voi fi majoră, cu serviciu şi salariu, trăind în propria mea casă, fără să trebuiască să dau explicaţii nimănui şi fără să fiu cicălită toată ziua. Îmi proiectam în minte nopţi albe petrecute alături de gaşca mea, cu muzică rock şi nişte sticle, cu plete scuturate şi cu fălcile durându-ne de atâta râs. Îmi imaginam zile pline, petrecute în oraş, şi mă vedeam ajungând acasă târziu în noapte, fără ca asta să constituie o problemă. În fine, mă vedeam liberă şi independentă. Inevitabil, anii au trecut. Mi-am pierdut gaşca şi am rămas cu doar câţiva prieteni. Am redus drastic băutura şi am început să apreciez nopţile cu somn bun. M-am schimbat într-atât, încât uneori de abia mă recu