Treceți la conținutul principal

Hotelurile, aceste doamne zâmbitoare şi misterioase

Sunt o scriitoare.

Nu o spun răspicat, căci nu sunt sigură că am dreptul să o spun, deşi am publicat nişte cărţi. Dar, la urma urmei, după câte cărţi publicate, după ce tiraje vândute, după ce atingi ce cotă de notorietate poţi să spui, fără să te jenezi, “da, sunt un scriitor”? Nu, deocamdată o spun cu timiditate, şi doar pentru că ar fi mult mai complicat să mă explic altfel.

Întotdeauna am visat că voi scrie într-un hotel. Că îmi voi alege un hotel, apoi o cameră, şi că voi avea timpul şi banii necesari să stau acolo câteva săptămâni. Singură, doar eu cu laptopul meu. Ar fi minunat.

Pentru un scriitor, e foarte importantă schimbarea. Pentru schimbarea perspectivei, unii recomandă ca, atunci când scriitorul se află în propria lui casă, să se urce pe un scaun şi să privească încăperea de sus. Orice fel de schimbare ajută la scris, ajută la ieşirea din rutină şi la evitarea repetiţiilor. Însă, uneori, viaţa noastră este destul de plictisitoare, şi atunci ea trebuie ajutată cu mici trucuri. Precum cel cu scaunul.

Camera de hotel ar fi pentru mine un astfel de truc. Nu mi-aş dori decât să mă plimb prin oraşul cel nou, să citesc şi să scriu. M-aş îmbrăca banal, în culori terne, şi aş sta adesea pe canapelele din holurile hotelului. Aş urmări clienţii cu privirea, le-aş afla micile secrete, le-aş învăţa ticurile şi obiceiurile, i-ar apoi i-aş transforma în personaje. Aş scrie despre zgomotele nopţii, care trec prin pereţii subţiri ai camerelor de hotel, despre ochiul vânăt al cameristei trecute de prima tinereţe, despre copilul căruia îi place să îşi tamponeze maşinuţele chiar în faţa uşii camerei mele, despre părinţii lui, care se ceartă în fiecare noapte pe balcon, iar apoi fac dragoste, lovind sacadat peretele dintre camera mea şi camera lor.

Dacă aş sta suficient în hotelul acela, aş putea scrie un volum de povestiri. Toate, despre oamenii din burta mare şi primitoare a hotelului. Căci, deşi familiare, hotelurile sunt o lume cu multe necunoscute, pe lângă care trecem adesea nepăsători. Şi, deşi par nişte femei deschise, care te primesc cu zâmbetul pe buze, hotelurile sunt personaje misterioase, care ascund secrete de toate felurile, de la adulter la crimă, de la jafuri la sechestrări de persoane. E nevoie doar de un ochi atent, de o inimă deschisă, de răbdare şi atenţie, pentru a deconspira doamna, pentru a spune în faţa lumii întregi: «Aşa arată Ea cu adevărat, nu vă lăsaţi păcăliţi de zâmbetul ei de regină, acum am găsit Adevărul.» 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Crăciunul, momentul când turiștii nu vor să rămână cu picioarele pe pământ

Puțini români obișnuiesc să plece în călătorie de Crăciun. Pentru cei mai mulți dintre noi, Crăciunul înseamnă „acasă”, „familie”. Dacă totuși vor un peisaj nou de Nașterea Domnului, cel mai probabil turiștii vor alege o pensiune. Cele mai multe dintre acestea s-au adaptat și includ turiștii în ritualul pregătirilor de Crăciun: tăierea porcului și pregătirea cărnii, prepararea cozonacilor și a sarmalelor, cărora li se adaugă plimbări cu sania sau căruța și, desigur, multe colinde. E un „meniu” standard, menit să le dea oamenilor iluzia că retrăiesc vremurile copilăriei în casa bunicior. Și prinde de fiecare dată.

Pentru cei care preferă un Crăciun urban, există hotelurile. Cu holurile lor largi în culori reci, camerele aproape identice și mobila fără personalitate, acestora le e mai greu să le dea turiștilor senzația de „acasă”. Și totuși se poate. Un brad împodobit și câteva ghirlande fac minuni. La fel și un meniu tradițional în seara de Crăciun și câteva colinde românești. Mai ales…

Ferestrele care pot distruge o călătorie

Atunci când plecăm de acasă pentru mai mult timp, ceva în mintea noastră se schimbă. Ne schimbăm tabieturile, căutăm noul, „schimbăm aerul”, cum se spune. Aerul din jur și aerul nostru, adică starea de spirit. Nu e o legendă, e adevărul. De multe ori, când suntem într-un impas, prietenii ne recomandă să facem o călătorie. Asta ne poate ajuta să ieșim din starea de tristețe prelungită, să luăm o decizie grea sau să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. În general, o călătorie este un prilej de sondare a propriului interior, de meditație, de regăsire.

Depinde de mai mulți factori unde și cum vom alege să facem această călătorie. Într-o capitală zgomotoasă, cu cluburi de noapte și baruri. La mare, într-o iarnă înghețată, când zgomotul repetitiv al valurilor te face să te gândești la eternitate. La munte, într-o toamnă aurie, a cărui soare prietenos îți încălzește inima plină de îndoieli.

Oricum ar fi, camera în care te vei caza este foarte importantă. Și nu e important doar ca scurgerea d…

Vis de primăvară

Plouă. Ploaie de primăvară, bună, fertilă. Ploaie care va face totul să înverzească, iar grădinile și câmpurile să se acopere cu stropi colorați din petale. Ploaie tristă, care taie chef, taie speranță. Tocmai vin din oraș, murată și înfrigurată,  și cu o dorință clară înmugurindu-mi în creier.

Aș vrea să merg undeva, într-un oraș necunoscut. Să mă cazez la un hotel din centru, cu un personal amabil, într-o cameră cu balcon din fier forjat și vedere spre intersecția cea mare. Să urc în cameră, să fac un duș fierbinte, cu un săpun de lavandă, să mă îmbrac într-un halat de baie alb, gros și pufos, să îmi iau în picioare papucii asortați și să mă afund în fotoliu. Un fotoliu mare, confortabil, cu un spătar mult prea înalt și cu o pătură cadrilată deasupra. Aș deschide o carte și aș savura lectura, având sub ochi, pe geam, agitația orașului.

Apoi, la un moment dat, aș suna la room service și aș comanda un thé gourmand, un ceai fierbinte cu petale de trandafiri și cu prăjiturici, dar și u…