Treceți la conținutul principal

Hotelurile, aceste doamne zâmbitoare şi misterioase

Sunt o scriitoare.

Nu o spun răspicat, căci nu sunt sigură că am dreptul să o spun, deşi am publicat nişte cărţi. Dar, la urma urmei, după câte cărţi publicate, după ce tiraje vândute, după ce atingi ce cotă de notorietate poţi să spui, fără să te jenezi, “da, sunt un scriitor”? Nu, deocamdată o spun cu timiditate, şi doar pentru că ar fi mult mai complicat să mă explic altfel.

Întotdeauna am visat că voi scrie într-un hotel. Că îmi voi alege un hotel, apoi o cameră, şi că voi avea timpul şi banii necesari să stau acolo câteva săptămâni. Singură, doar eu cu laptopul meu. Ar fi minunat.

Pentru un scriitor, e foarte importantă schimbarea. Pentru schimbarea perspectivei, unii recomandă ca, atunci când scriitorul se află în propria lui casă, să se urce pe un scaun şi să privească încăperea de sus. Orice fel de schimbare ajută la scris, ajută la ieşirea din rutină şi la evitarea repetiţiilor. Însă, uneori, viaţa noastră este destul de plictisitoare, şi atunci ea trebuie ajutată cu mici trucuri. Precum cel cu scaunul.

Camera de hotel ar fi pentru mine un astfel de truc. Nu mi-aş dori decât să mă plimb prin oraşul cel nou, să citesc şi să scriu. M-aş îmbrăca banal, în culori terne, şi aş sta adesea pe canapelele din holurile hotelului. Aş urmări clienţii cu privirea, le-aş afla micile secrete, le-aş învăţa ticurile şi obiceiurile, i-ar apoi i-aş transforma în personaje. Aş scrie despre zgomotele nopţii, care trec prin pereţii subţiri ai camerelor de hotel, despre ochiul vânăt al cameristei trecute de prima tinereţe, despre copilul căruia îi place să îşi tamponeze maşinuţele chiar în faţa uşii camerei mele, despre părinţii lui, care se ceartă în fiecare noapte pe balcon, iar apoi fac dragoste, lovind sacadat peretele dintre camera mea şi camera lor.

Dacă aş sta suficient în hotelul acela, aş putea scrie un volum de povestiri. Toate, despre oamenii din burta mare şi primitoare a hotelului. Căci, deşi familiare, hotelurile sunt o lume cu multe necunoscute, pe lângă care trecem adesea nepăsători. Şi, deşi par nişte femei deschise, care te primesc cu zâmbetul pe buze, hotelurile sunt personaje misterioase, care ascund secrete de toate felurile, de la adulter la crimă, de la jafuri la sechestrări de persoane. E nevoie doar de un ochi atent, de o inimă deschisă, de răbdare şi atenţie, pentru a deconspira doamna, pentru a spune în faţa lumii întregi: «Aşa arată Ea cu adevărat, nu vă lăsaţi păcăliţi de zâmbetul ei de regină, acum am găsit Adevărul.» 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

25 de lucruri secrete despre hoteluri

„De la ce inseamna cu adevarat stelele cu care este cotat un hotel pana la sfaturi care sa te ajute in obtinerea unei camere mai bune, iata 25 de lucruri pe care personalul hotelier nu ti le va spune niciodata, dar pe care trebuie sa le stii, daca vrei sa ai o vacanta asa cum iti doresti.” 25. E mult mai probabil sa beneficiezi de discount la un hotel independent. Unele lanturi hoteliere se opun scaderii preturilor. 24. Se presupune ca optiunile eco, cum ar fi renuntarea la a ti se face curatenie in camera in fiecare zi, pot fi uneori o scuza de a nu plati camerista (sau de a-i usura munca). 23. Cameristele au cea mai periculoasa slujba intr-un hotel. Si aici intra tot, de la mutarea constanta a saltelelor si a mobilei, pana la expunerea permanenta la gunoaie, resturi menajere si alte mizerii care iti intorc stomacul pe dos. 22. Lasarea de bacsis pentru camerista este apreciata, dar nu se mai poarta de ceva vreme. 21. Daca totusi decizi sa lasi bacsis, pune-l sub

Orașul iglurilor

Când am ieșit azi dimineață din casă, m-am trezit înconjuraă de troiene. Era devreme, chiar dacă se luminase afară, și încă nu multă lume ieșise la lopătat zăpada. Ninge de multe zile. Chiar și acum, când scriu, prin geamul de la balcon văd perdele albe de nea căzând din cer fără întrerupere. Nici nu știi dacă să te bucuri sau să te sperii. În sufletul fiecărui om care privește zăpada, un copil se bate cu un adult. Entuziasmul luptă cu îngrjorarea. Imagini ca în basme se suprapun cu imagini de coșmar. Drumurile nu sunt curățate, și mai ales pe străduțele din cartiere e imposibil să răzbești cu mașina. Niciun utilaj nicăieri. Oamenii alunecă pe gheața ascunsă de nea, riscând să își rupă picioarele. Ambulanțele și pompierii ajung cu greu să își îndeplinească misiunea. Copacii se rup sub greutatea omătului. Acoperișurile mai șubrede riscă să se prăbușească. În Germania e cod violet – aud de existența lui pentru prima oară. Într-o stațiune in Austria sunt sute de oameni blocați din cauz

E vremea de mers la mare

Da, chiar dacă e inceput de septembrie, chiar dacă vara e pe ducă, e vremea de mers la mare. Marea e cea mai frumoasă în extrasezon, când relaţia dintre tine şi ea capătă intimitate, când hoardele de turişti se retrag prin birouri, când unele cluburi se închid, când aerul sărat devine respirabil şi când poţi să te plimbi pe străzile staţiunii fără ca mii de piei transpirate să se lipească de tine. Când vine toamna, marea începe să mă strige. E frumoasă şi primăvara, dar toamna are un aer melancolic pe care îl găsesc irezistibil. Un aer de femeie părăsită. În timp ce scriu, ascult un filmuleţ pe care l-am înregistrat acum doi ani, în septembrie. Marea mugeşte, sălbatică şi de neoprit, pescăruşii săgetează cerul pătat de nori, dungi de lumină proiectate peste puful lor, umbra unei bărci înaintează imperceptibil pe valuri, cerul îşi schimbă faţa de la un minut la altul, doar marea rămâne aceeaşi. Eram la un curs de scriere creativă şi mersesem pe plajă pe la 5 dimineaţa, să prind răsări