Prima dată când m-a îmbrăţişat şi a simţit miros de parfum străin a plâns în hohote. Apoi mi-a spus că se duce la maică-sa.
A doua oară s-a enervat. Şi m-a trimis să dorm pe canapea.
A treia oară a pornit televizorul cu sonorul la maximum şi mi-a urlat să mă duc la hotel.
De atunci, cuvântul „hotel” are în familia noastră o conotaţie negativă. De fiecare dată când îl pronunţ trebuie să îndulcesc cumva situaţia.
Iniţial, am încercat şi eu cu câte o cutie de bomboane de ciocolată şi cu flori. Mi-a râs în nas. “Mă crezi proastă?”, mi-a aruncat, cu un zâmbet zeflemitor în colţul buzelor.
I-am cumpărat o pereche de cercei de argint. Mi-a ţinut o teorie despre ce summum de calităţi întruneşte ea, de la loialitate la inteligenţă, de la delicateţe la bunătate, de la sinceritate la onestitate. M-am dus din nou la bijuterie şi i-am cumpărat o pereche de cercei din aur, cu piatră. I-a acceptat, dar i-a păstrat şi pe cei de argint.
Pentru o mică urmă de ruj pe gulerul cămăşii, a trebuit să îi cumpăr o haină de blană. Degeaba am încercat să îi iau una ecologică, explicându-i că bietele nurci au şi ele copii, familie, visuri. Nu, a vrut una adevărată, de firmă.
Data următoare nici nu m-am mai dus acasă. Am sunat-o şi i-am spus că merg să dorm la hotel. Cu banii pe care i-aş fi dat pe cadouri, m-am distrat o săptămână. Piscină, jacuzzi, saună, sală de sport, restaurant, room service, de toate. Plus libertate. Cea mai scumpă dintre toate.
Când m-am întors acasă, ea era varză. Mi-a spus să-i cer orice, doar să nu mai plec aşa, cu zilele, de acasă. Mai întâi i-am cerut cadouri. O rachetă nouă de tenis, o pereche de pantofi sport, un televizor imens. Mi le-a luat pe toate. Apoi am schimbat strategia. I-am cerut să nu mai fie atât de atentă. Să treacă cu vederea micile detalii, cum ar fi un fir de păr blond pe cămaşa mea sau o mică urmă de dinţi pe claviculă. Şi i-am promis că voi fi cel mai discret şi mai iubitor soţ din lume.
Spre surprinderea mea, a acceptat. De atunci mi-e bine. Mă simt din nou un bărbat împlinit. Uneori observ că soţia mea se îmbracă provocator şi nu simt că o face pentru mine. Alteori îmi arată bijuterii pe care ea nu avea cum să şi le achiziţioneze. Dar sunt un bărbat (aproape) liber. Iar cuvântul “hotel” înseamnă din nou, pentru familia mea, vacanţă, confort şi relaxare.
A doua oară s-a enervat. Şi m-a trimis să dorm pe canapea.
A treia oară a pornit televizorul cu sonorul la maximum şi mi-a urlat să mă duc la hotel.
De atunci, cuvântul „hotel” are în familia noastră o conotaţie negativă. De fiecare dată când îl pronunţ trebuie să îndulcesc cumva situaţia.
Iniţial, am încercat şi eu cu câte o cutie de bomboane de ciocolată şi cu flori. Mi-a râs în nas. “Mă crezi proastă?”, mi-a aruncat, cu un zâmbet zeflemitor în colţul buzelor.
I-am cumpărat o pereche de cercei de argint. Mi-a ţinut o teorie despre ce summum de calităţi întruneşte ea, de la loialitate la inteligenţă, de la delicateţe la bunătate, de la sinceritate la onestitate. M-am dus din nou la bijuterie şi i-am cumpărat o pereche de cercei din aur, cu piatră. I-a acceptat, dar i-a păstrat şi pe cei de argint.
Pentru o mică urmă de ruj pe gulerul cămăşii, a trebuit să îi cumpăr o haină de blană. Degeaba am încercat să îi iau una ecologică, explicându-i că bietele nurci au şi ele copii, familie, visuri. Nu, a vrut una adevărată, de firmă.
Data următoare nici nu m-am mai dus acasă. Am sunat-o şi i-am spus că merg să dorm la hotel. Cu banii pe care i-aş fi dat pe cadouri, m-am distrat o săptămână. Piscină, jacuzzi, saună, sală de sport, restaurant, room service, de toate. Plus libertate. Cea mai scumpă dintre toate.
Când m-am întors acasă, ea era varză. Mi-a spus să-i cer orice, doar să nu mai plec aşa, cu zilele, de acasă. Mai întâi i-am cerut cadouri. O rachetă nouă de tenis, o pereche de pantofi sport, un televizor imens. Mi le-a luat pe toate. Apoi am schimbat strategia. I-am cerut să nu mai fie atât de atentă. Să treacă cu vederea micile detalii, cum ar fi un fir de păr blond pe cămaşa mea sau o mică urmă de dinţi pe claviculă. Şi i-am promis că voi fi cel mai discret şi mai iubitor soţ din lume.
Spre surprinderea mea, a acceptat. De atunci mi-e bine. Mă simt din nou un bărbat împlinit. Uneori observ că soţia mea se îmbracă provocator şi nu simt că o face pentru mine. Alteori îmi arată bijuterii pe care ea nu avea cum să şi le achiziţioneze. Dar sunt un bărbat (aproape) liber. Iar cuvântul “hotel” înseamnă din nou, pentru familia mea, vacanţă, confort şi relaxare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu