Treceți la conținutul principal

Cum îşi schimbă conotaţiile cuvântul „hotel”

Prima dată când m-a îmbrăţişat şi a simţit miros de parfum străin a plâns în hohote. Apoi mi-a spus că se duce la maică-sa.

A doua oară s-a enervat. Şi m-a trimis să dorm pe canapea.

A treia oară a pornit televizorul cu sonorul la maximum şi mi-a urlat să mă duc la hotel.
De atunci, cuvântul „hotel” are în familia noastră o conotaţie negativă. De fiecare dată când îl pronunţ trebuie să îndulcesc cumva situaţia.

Iniţial, am încercat şi eu cu câte o cutie de bomboane de ciocolată şi cu flori. Mi-a râs în nas. “Mă crezi proastă?”, mi-a aruncat, cu un zâmbet zeflemitor în colţul buzelor.

I-am cumpărat o pereche de cercei de argint. Mi-a ţinut o teorie despre ce summum de calităţi întruneşte ea, de la loialitate la inteligenţă, de la delicateţe la bunătate, de la sinceritate la onestitate. M-am dus din nou la bijuterie şi i-am cumpărat o pereche de cercei din aur, cu piatră. I-a acceptat, dar i-a păstrat şi pe cei de argint.

Pentru o mică urmă de ruj pe gulerul cămăşii, a trebuit să îi cumpăr o haină de blană. Degeaba am încercat să îi iau una ecologică, explicându-i că bietele nurci au şi ele copii, familie, visuri. Nu, a vrut una adevărată, de firmă.

Data următoare nici nu m-am mai dus acasă. Am sunat-o şi i-am spus că merg să dorm la hotel. Cu banii pe care i-aş fi dat pe cadouri, m-am distrat o săptămână. Piscină, jacuzzi, saună, sală de sport, restaurant, room service, de toate. Plus libertate. Cea mai scumpă dintre toate.

Când m-am întors acasă, ea era varză. Mi-a spus să-i cer orice, doar să nu mai plec aşa, cu zilele, de acasă. Mai întâi i-am cerut cadouri. O rachetă nouă de tenis, o pereche de pantofi sport, un televizor imens. Mi le-a luat pe toate. Apoi am schimbat strategia. I-am cerut să nu mai fie atât de atentă. Să treacă cu vederea micile detalii, cum ar fi un fir de păr blond pe cămaşa mea sau o mică urmă de dinţi pe claviculă. Şi i-am promis că voi fi cel mai discret şi mai iubitor soţ din lume.

Spre surprinderea mea, a acceptat. De atunci mi-e bine. Mă simt din nou un bărbat împlinit. Uneori observ că soţia mea se îmbracă provocator şi nu simt că o face pentru mine. Alteori îmi arată bijuterii pe care ea nu avea cum să şi le achiziţioneze. Dar sunt un bărbat (aproape) liber. Iar cuvântul “hotel” înseamnă din nou, pentru familia mea, vacanţă, confort şi relaxare.

totmaramures.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

25 de lucruri secrete despre hoteluri

„De la ce inseamna cu adevarat stelele cu care este cotat un hotel pana la sfaturi care sa te ajute in obtinerea unei camere mai bune, iata 25 de lucruri pe care personalul hotelier nu ti le va spune niciodata, dar pe care trebuie sa le stii, daca vrei sa ai o vacanta asa cum iti doresti.” 25. E mult mai probabil sa beneficiezi de discount la un hotel independent. Unele lanturi hoteliere se opun scaderii preturilor. 24. Se presupune ca optiunile eco, cum ar fi renuntarea la a ti se face curatenie in camera in fiecare zi, pot fi uneori o scuza de a nu plati camerista (sau de a-i usura munca). 23. Cameristele au cea mai periculoasa slujba intr-un hotel. Si aici intra tot, de la mutarea constanta a saltelelor si a mobilei, pana la expunerea permanenta la gunoaie, resturi menajere si alte mizerii care iti intorc stomacul pe dos. 22. Lasarea de bacsis pentru camerista este apreciata, dar nu se mai poarta de ceva vreme. 21. Daca totusi decizi sa lasi bacsis, pune-l sub

Orașul iglurilor

Când am ieșit azi dimineață din casă, m-am trezit înconjuraă de troiene. Era devreme, chiar dacă se luminase afară, și încă nu multă lume ieșise la lopătat zăpada. Ninge de multe zile. Chiar și acum, când scriu, prin geamul de la balcon văd perdele albe de nea căzând din cer fără întrerupere. Nici nu știi dacă să te bucuri sau să te sperii. În sufletul fiecărui om care privește zăpada, un copil se bate cu un adult. Entuziasmul luptă cu îngrjorarea. Imagini ca în basme se suprapun cu imagini de coșmar. Drumurile nu sunt curățate, și mai ales pe străduțele din cartiere e imposibil să răzbești cu mașina. Niciun utilaj nicăieri. Oamenii alunecă pe gheața ascunsă de nea, riscând să își rupă picioarele. Ambulanțele și pompierii ajung cu greu să își îndeplinească misiunea. Copacii se rup sub greutatea omătului. Acoperișurile mai șubrede riscă să se prăbușească. În Germania e cod violet – aud de existența lui pentru prima oară. Într-o stațiune in Austria sunt sute de oameni blocați din cauz

E vremea de mers la mare

Da, chiar dacă e inceput de septembrie, chiar dacă vara e pe ducă, e vremea de mers la mare. Marea e cea mai frumoasă în extrasezon, când relaţia dintre tine şi ea capătă intimitate, când hoardele de turişti se retrag prin birouri, când unele cluburi se închid, când aerul sărat devine respirabil şi când poţi să te plimbi pe străzile staţiunii fără ca mii de piei transpirate să se lipească de tine. Când vine toamna, marea începe să mă strige. E frumoasă şi primăvara, dar toamna are un aer melancolic pe care îl găsesc irezistibil. Un aer de femeie părăsită. În timp ce scriu, ascult un filmuleţ pe care l-am înregistrat acum doi ani, în septembrie. Marea mugeşte, sălbatică şi de neoprit, pescăruşii săgetează cerul pătat de nori, dungi de lumină proiectate peste puful lor, umbra unei bărci înaintează imperceptibil pe valuri, cerul îşi schimbă faţa de la un minut la altul, doar marea rămâne aceeaşi. Eram la un curs de scriere creativă şi mersesem pe plajă pe la 5 dimineaţa, să prind răsări