Treceți la conținutul principal

Călătorul

Am cunoscut odată un bărbat pe care nu l-am putut uita. Nu a însemnat nimic pentru mine, nu în sensul acela romantic, şi totuşi a însemnat totul. Îi plăcea să călătorească. De fapt, călătoriile erau singurele care îi dădeau sentimentul că este viu. Avea o slujbă obişnuită, de birou, şi, când nu avea de lucru, naviga pe Internet, căutând oraşe frumoase şi obiective turistice pe care i-ar fi plăcut să le vadă. Din când în când, îşi lua câteva zile libere, şi atunci colegii lui ştiau că a plecat să caute fericirea.

 Era un tip foarte convingător. Vorbea frumos, şi asta atrăgea. Nimeni nu înţelegea, însă, cum reuşea să îşi facă prieteni imediat ce ajungea într-un oraş nou. Poate că, înainte să plece de acasă, căuta pe Internet oameni care locuiau în oraşul de destinaţie. Sau poate că îi găsea în cărţile de telefon. Sau în tren.
Dar el niciodată nu înnopta la vreun hotel, sau la o pensiune. De fiecare dată era invitat să doarmă într-un pat confortabil, într-o casă frumoasă sau într-un apartament modern. Nu refuza nici culcuşurile mai modeste, atâta timp cât erau curate. În general, nu era un om pretenţios. Dar nu îi plăcea să doarmă singur. Aşa încât de obicei gazdele lui erau femei singure, divorţate sau văduve, ori neveste de marinari, cu dorul în oase.

Cum necum, bărbatul le aburea, le vrăjea cu toate cunoştinţele lui de geografie şi cu referinţele literare – întotdeauna, înainte de a pleca în călătorie, citea tot ce găsea despre oraşul de destinaţie. Iar ele, femeile, se bucurau să îl primească, îl răsfăţau cu tot ce aveau mai bun în casă, îl spălau, îl masau, şi la final refuzau să primească vreo plată în bani.

Se despărţeau fericiţi, iar el promitea că o va mai căuta cât de curând. Dar nu obişnuia să meargă de două ori în acelaşi oraş. Întotdeauna îşi dorea altceva, ceva nou, ceva ce nu mai văzuse şi nu îşi putea imagina. Aşa încât continua să meargă la birou, să se documenteze, să călătorească.

 Aşa ne-am întâlnit şi noi într-o gară, în timp ce aşteptam fiecare câte un tren. S-a aşezat lângă mine, pe bancă, mi-a cerut o ţigară şi a început să-mi povestească istorioare hazlii pe care le trăise. I-am spus că eu nu aş avea curajul să călătoresc în felul acesta şi că, de altfel, fiind femeie, gestul meu ar fi privit mult mai aspru. Atunci mi-a spus că părerile oamenilor nu ar trebui să conteze pentru mine şi că ar trebui să merg pe drumul meu. Aveam nevoie doar de puţin curaj şi de o doză de nebunie.

 Îmi plăcea ce îmi spunea, simţeam că are dreptate, dar nu vedeam cum aş fi putut să-i calc pe urme. Din vorbă în vorbă, am aflat că trenul meu trecea chiar prin oraşul de unde venea domnul de lângă mine. A zâmbit puţin şi a scos din buzunar o cheie.

Mi-a pus-o în palmă, mi-a spus adresa, şi m-a asigurat că eram binevenită. “Simte-te ca acasă”, mi-a spus, indicându-mi să las cheia în vecini, la plecare.

 Atunci am început să simt că trăiesc.

 Anca Goja

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

25 de lucruri secrete despre hoteluri

„De la ce inseamna cu adevarat stelele cu care este cotat un hotel pana la sfaturi care sa te ajute in obtinerea unei camere mai bune, iata 25 de lucruri pe care personalul hotelier nu ti le va spune niciodata, dar pe care trebuie sa le stii, daca vrei sa ai o vacanta asa cum iti doresti.” 25. E mult mai probabil sa beneficiezi de discount la un hotel independent. Unele lanturi hoteliere se opun scaderii preturilor. 24. Se presupune ca optiunile eco, cum ar fi renuntarea la a ti se face curatenie in camera in fiecare zi, pot fi uneori o scuza de a nu plati camerista (sau de a-i usura munca). 23. Cameristele au cea mai periculoasa slujba intr-un hotel. Si aici intra tot, de la mutarea constanta a saltelelor si a mobilei, pana la expunerea permanenta la gunoaie, resturi menajere si alte mizerii care iti intorc stomacul pe dos. 22. Lasarea de bacsis pentru camerista este apreciata, dar nu se mai poarta de ceva vreme. 21. Daca totusi decizi sa lasi bacsis, pune-l sub

Minivacanță voinică de Paști

Viața este plină de alegeri dificile. Practic, nu există zi să nu trebuiască să iei câte o decizie care îți poate influența viața. Spre exemplu, cu ce să mănânci brânza de la micul dejun: cu ridichi sau cu roșii? Și ce să bei după cină: o bere sau un pahar de vin? Orice ai face, de la asemenea decizii nu te poți eschiva. Dar există și momente bune în viață când alegerile sunt ușoare. De exemplu, vine clipa când trebuie să decizi ce vei face de Paști. Se știe deja, Paștele de anul acesta vine însoțit de o binefăcătoare minivacanță. Mini, mini, dar voinică! Bun, se pune problema dacă să faci curățenie, să gătești, să stai pe-acasă și să mergi în vizită doar la părinți, socri, mătuși, unchi și nași. Sau să mergi în vacanță. Nu e greu de ales, așa-i? În țară, ca de fiecare dată, pensiunile cele mai solicitate vor fi cele din Bucovina și cele din Maramureș. Toate vor oferi meniuri tradiționale, care să meargă bine prin intestin după tradiționala slujbă de la biserică. Unii, poate, se vo

„Casa asta nu e hotel!”

Când eram adolescentă, mama îmi reproşa adesea: „Casa asta nu e hotel, să vii şi să pleci când vrei!”. Cu varianta: “…să vii aici doar ca să dormi.” Şi în clipa aceea mă umpleam de ură şi îmi spuneam în gând: “Lăsaţi, că o să vedeţi voi cum o să fie când voi fi mare şi voi fi la casa mea!”. Şi îmi imaginam cum voi fi majoră, cu serviciu şi salariu, trăind în propria mea casă, fără să trebuiască să dau explicaţii nimănui şi fără să fiu cicălită toată ziua. Îmi proiectam în minte nopţi albe petrecute alături de gaşca mea, cu muzică rock şi nişte sticle, cu plete scuturate şi cu fălcile durându-ne de atâta râs. Îmi imaginam zile pline, petrecute în oraş, şi mă vedeam ajungând acasă târziu în noapte, fără ca asta să constituie o problemă. În fine, mă vedeam liberă şi independentă. Inevitabil, anii au trecut. Mi-am pierdut gaşca şi am rămas cu doar câţiva prieteni. Am redus drastic băutura şi am început să apreciez nopţile cu somn bun. M-am schimbat într-atât, încât uneori de abia mă recu