Anul trecut şi acum doi ani am fost în Vama Veche. Nu în vacanţă, sau, mă rog, într-o vacanţă mai specială. Am participat la un atelier de scriere creativă, un soi de tabără pentru oameni talentaţi la scris, care doresc să îşi îmbunătăţească performanţele şi să capete curaj. Sau, poate, să devină scriitori profesionişti.
Atelierul este organizat de un ONG, de câţiva ani încoace, în fiecare iunie şi septembrie. În extrasezon, aşadar, când staţiunea nu e atât de aglomerată şi când preţurile sunt mai rezonabile. Participanţii sunt cazaţi întotdeauna la aceeaşi pensiune, undeva aproape de mare. Nu sunt condiţii de lux, dar e decent şi pensiunea are o terasă dotată cu prize, unde participanţii la atelier pot să îşi instaleze laptopurile şi să scrie. Căci atelierul presupune întâlniri ale grupului de două ori pe zi, teme zilnice şi discuţii pe marginea textelor scrise.
Aşadar, nu e nevoie de lux sau de investiţii foarte mari pentru a-ţi câştiga clienţi fideli. E nevoie doar de bunăvoinţă, de personal amabil şi deschis, de seriozitate. Pentru că o relaţie de durată poate ajunge amintire atunci când o dată te dovedeşti neserios. O singură dată e suficient ca să pierzi încrederea pe care clientul a investit-o în tine.
În cazul pe care l-am povestit, ştiu că cei care revin la atelier se bucură să regăsească pensiunea de la malul mării. Şi sunt convinsă că terasa se regăseşte în multe dintre povestirile scrise de participanţi în acea săptămână de explorare temeinică a propriilor minţi. Pensiunea face parte, acum, dintre punctele definitorii ale Vamei Vechi, la fel ca terasa Papa la Sanyi sau clubul Acolo, spre exemplu, la fel ca Plaja de carte sau Bolero-ul lui Ravel care întâmpină fiecare răsărit de soare.
Dincolo de chestiunile concrete, clienţii rămân cu impresii. Ei nu vor mai ţine minte preţul pe care l-au plătit pentru o cameră, nu vor mai şti ce culoare aveau pereţii camerei şi nu vor mai ţine minte nici măcar faptul că duşul nu avea cea mai bună scurgere. Ei îşi vor aminti atmosfera creată seara pe terasa pensiunii, discuţiile cu colegii, aroma brizei mării, mirosul de vanilie provenit de la chioşcurile de pe marginea străduţei care duce pe plajă, acordurile muzicii care se aude de la barurile de pe malul mării şi acea stare de bine, de pace interioară, de bine şi de căutare adâncă în propriul suflet.
Tot ce trebuie să facă proprietarii şi angajaţii unei pensiuni este ca nimic să nu tulbure această stare de bine pentru care clienţii au venit pregătiţi.
Atelierul este organizat de un ONG, de câţiva ani încoace, în fiecare iunie şi septembrie. În extrasezon, aşadar, când staţiunea nu e atât de aglomerată şi când preţurile sunt mai rezonabile. Participanţii sunt cazaţi întotdeauna la aceeaşi pensiune, undeva aproape de mare. Nu sunt condiţii de lux, dar e decent şi pensiunea are o terasă dotată cu prize, unde participanţii la atelier pot să îşi instaleze laptopurile şi să scrie. Căci atelierul presupune întâlniri ale grupului de două ori pe zi, teme zilnice şi discuţii pe marginea textelor scrise.
Aşadar, nu e nevoie de lux sau de investiţii foarte mari pentru a-ţi câştiga clienţi fideli. E nevoie doar de bunăvoinţă, de personal amabil şi deschis, de seriozitate. Pentru că o relaţie de durată poate ajunge amintire atunci când o dată te dovedeşti neserios. O singură dată e suficient ca să pierzi încrederea pe care clientul a investit-o în tine.
În cazul pe care l-am povestit, ştiu că cei care revin la atelier se bucură să regăsească pensiunea de la malul mării. Şi sunt convinsă că terasa se regăseşte în multe dintre povestirile scrise de participanţi în acea săptămână de explorare temeinică a propriilor minţi. Pensiunea face parte, acum, dintre punctele definitorii ale Vamei Vechi, la fel ca terasa Papa la Sanyi sau clubul Acolo, spre exemplu, la fel ca Plaja de carte sau Bolero-ul lui Ravel care întâmpină fiecare răsărit de soare.
Dincolo de chestiunile concrete, clienţii rămân cu impresii. Ei nu vor mai ţine minte preţul pe care l-au plătit pentru o cameră, nu vor mai şti ce culoare aveau pereţii camerei şi nu vor mai ţine minte nici măcar faptul că duşul nu avea cea mai bună scurgere. Ei îşi vor aminti atmosfera creată seara pe terasa pensiunii, discuţiile cu colegii, aroma brizei mării, mirosul de vanilie provenit de la chioşcurile de pe marginea străduţei care duce pe plajă, acordurile muzicii care se aude de la barurile de pe malul mării şi acea stare de bine, de pace interioară, de bine şi de căutare adâncă în propriul suflet.
Tot ce trebuie să facă proprietarii şi angajaţii unei pensiuni este ca nimic să nu tulbure această stare de bine pentru care clienţii au venit pregătiţi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu