Treceți la conținutul principal

Şşşşt, nu deranjaţi!

Anul trecut şi acum doi ani am fost în Vama Veche. Nu în vacanţă, sau, mă rog, într-o vacanţă mai specială. Am participat la un atelier de scriere creativă, un soi de tabără pentru oameni talentaţi la scris, care doresc să îşi îmbunătăţească performanţele şi să capete curaj. Sau, poate, să devină scriitori profesionişti.

Atelierul este organizat de un ONG, de câţiva ani încoace, în fiecare iunie şi septembrie. În extrasezon, aşadar, când staţiunea nu e atât de aglomerată şi când preţurile sunt mai rezonabile. Participanţii sunt cazaţi întotdeauna la aceeaşi pensiune, undeva aproape de mare. Nu sunt condiţii de lux, dar e decent şi pensiunea are o terasă dotată cu prize, unde participanţii la atelier pot să îşi instaleze laptopurile şi să scrie. Căci atelierul presupune întâlniri ale grupului de două ori pe zi, teme zilnice şi discuţii pe marginea textelor scrise.

Aşadar, nu e nevoie de lux sau de investiţii foarte mari pentru a-ţi câştiga clienţi fideli. E nevoie doar de bunăvoinţă, de personal amabil şi deschis, de seriozitate. Pentru că o relaţie de durată poate ajunge amintire atunci când o dată te dovedeşti neserios. O singură dată e suficient ca să pierzi încrederea pe care clientul a investit-o în tine.

În cazul pe care l-am povestit, ştiu că cei care revin la atelier se bucură să regăsească pensiunea de la malul mării. Şi sunt convinsă că terasa se regăseşte în multe dintre povestirile scrise de participanţi în acea săptămână de explorare temeinică a propriilor minţi. Pensiunea face parte, acum, dintre punctele definitorii ale Vamei Vechi, la fel ca terasa Papa la Sanyi sau clubul Acolo, spre exemplu, la fel ca Plaja de carte sau Bolero-ul lui Ravel care întâmpină fiecare răsărit de soare.

Dincolo de chestiunile concrete, clienţii rămân cu impresii. Ei nu vor mai ţine minte preţul pe care l-au plătit pentru o cameră, nu vor mai şti ce culoare aveau pereţii camerei şi nu vor mai ţine minte nici măcar faptul că duşul nu avea cea mai bună scurgere. Ei îşi vor aminti atmosfera creată seara pe terasa pensiunii, discuţiile cu colegii, aroma brizei mării, mirosul de vanilie provenit de la chioşcurile de pe marginea străduţei care duce pe plajă, acordurile muzicii care se aude de la barurile de pe malul mării şi acea stare de bine, de pace interioară, de bine şi de căutare adâncă în propriul suflet.

Tot ce trebuie să facă proprietarii şi angajaţii unei pensiuni este ca nimic să nu tulbure această stare de bine pentru care clienţii au venit pregătiţi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

25 de lucruri secrete despre hoteluri

„De la ce inseamna cu adevarat stelele cu care este cotat un hotel pana la sfaturi care sa te ajute in obtinerea unei camere mai bune, iata 25 de lucruri pe care personalul hotelier nu ti le va spune niciodata, dar pe care trebuie sa le stii, daca vrei sa ai o vacanta asa cum iti doresti.” 25. E mult mai probabil sa beneficiezi de discount la un hotel independent. Unele lanturi hoteliere se opun scaderii preturilor. 24. Se presupune ca optiunile eco, cum ar fi renuntarea la a ti se face curatenie in camera in fiecare zi, pot fi uneori o scuza de a nu plati camerista (sau de a-i usura munca). 23. Cameristele au cea mai periculoasa slujba intr-un hotel. Si aici intra tot, de la mutarea constanta a saltelelor si a mobilei, pana la expunerea permanenta la gunoaie, resturi menajere si alte mizerii care iti intorc stomacul pe dos. 22. Lasarea de bacsis pentru camerista este apreciata, dar nu se mai poarta de ceva vreme. 21. Daca totusi decizi sa lasi bacsis, pune-l sub

Minivacanță voinică de Paști

Viața este plină de alegeri dificile. Practic, nu există zi să nu trebuiască să iei câte o decizie care îți poate influența viața. Spre exemplu, cu ce să mănânci brânza de la micul dejun: cu ridichi sau cu roșii? Și ce să bei după cină: o bere sau un pahar de vin? Orice ai face, de la asemenea decizii nu te poți eschiva. Dar există și momente bune în viață când alegerile sunt ușoare. De exemplu, vine clipa când trebuie să decizi ce vei face de Paști. Se știe deja, Paștele de anul acesta vine însoțit de o binefăcătoare minivacanță. Mini, mini, dar voinică! Bun, se pune problema dacă să faci curățenie, să gătești, să stai pe-acasă și să mergi în vizită doar la părinți, socri, mătuși, unchi și nași. Sau să mergi în vacanță. Nu e greu de ales, așa-i? În țară, ca de fiecare dată, pensiunile cele mai solicitate vor fi cele din Bucovina și cele din Maramureș. Toate vor oferi meniuri tradiționale, care să meargă bine prin intestin după tradiționala slujbă de la biserică. Unii, poate, se vo

„Casa asta nu e hotel!”

Când eram adolescentă, mama îmi reproşa adesea: „Casa asta nu e hotel, să vii şi să pleci când vrei!”. Cu varianta: “…să vii aici doar ca să dormi.” Şi în clipa aceea mă umpleam de ură şi îmi spuneam în gând: “Lăsaţi, că o să vedeţi voi cum o să fie când voi fi mare şi voi fi la casa mea!”. Şi îmi imaginam cum voi fi majoră, cu serviciu şi salariu, trăind în propria mea casă, fără să trebuiască să dau explicaţii nimănui şi fără să fiu cicălită toată ziua. Îmi proiectam în minte nopţi albe petrecute alături de gaşca mea, cu muzică rock şi nişte sticle, cu plete scuturate şi cu fălcile durându-ne de atâta râs. Îmi imaginam zile pline, petrecute în oraş, şi mă vedeam ajungând acasă târziu în noapte, fără ca asta să constituie o problemă. În fine, mă vedeam liberă şi independentă. Inevitabil, anii au trecut. Mi-am pierdut gaşca şi am rămas cu doar câţiva prieteni. Am redus drastic băutura şi am început să apreciez nopţile cu somn bun. M-am schimbat într-atât, încât uneori de abia mă recu