Treceți la conținutul principal

E vremea de mers la mare

Da, chiar dacă e inceput de septembrie, chiar dacă vara e pe ducă, e vremea de mers la mare. Marea e cea mai frumoasă în extrasezon, când relaţia dintre tine şi ea capătă intimitate, când hoardele de turişti se retrag prin birouri, când unele cluburi se închid, când aerul sărat devine respirabil şi când poţi să te plimbi pe străzile staţiunii fără ca mii de piei transpirate să se lipească de tine.

Când vine toamna, marea începe să mă strige. E frumoasă şi primăvara, dar toamna are un aer melancolic pe care îl găsesc irezistibil. Un aer de femeie părăsită. În timp ce scriu, ascult un filmuleţ pe care l-am înregistrat acum doi ani, în septembrie. Marea mugeşte, sălbatică şi de neoprit, pescăruşii săgetează cerul pătat de nori, dungi de lumină proiectate peste puful lor, umbra unei bărci înaintează imperceptibil pe valuri, cerul îşi schimbă faţa de la un minut la altul, doar marea rămâne aceeaşi. Eram la un curs de scriere creativă şi mersesem pe plajă pe la 5 dimineaţa, să prind răsăritul.

Plaja era pustie, doar doi câini vagabonzi mă amuşinau, ici şi colo se împleticea câte un bărbat pletos şi murdar, bătea briza răcoroasă şi valurile mi se spărgeau în timpane. Ştiam că undeva, mai jos pe plajă, dintr-un bar răsunau ritmurile Boleroului, ştiam că acolo stau turceşte pe nisip câteva zeci de oameni, dintre care unii încă nu apucaseră să meargă la culcare, ştiam că unii se aventurau în larg, să simtă pişcăturile viguroase ale apei reci, dar aici, unde mă aflam eu, era linişte şi pustiu. Şi asta îmi plăcea. Îmi plăcea că liniştea mă lăsa să gândesc, că mă lăsa să mă regăsesc, într-un mod atât de simplu, fără să am nevoie de cine ştie ce tehnici chinezeşti, de arte marţiale şi de beţişoare parfumate, fără să fie nevoie să îmi împreunez mâinile şi să mă rog sau să fac lumânarea în cel mai inconfortabil mod. Doar valuri, pescăruşi şi linişte – de atât e nevoie pentru pacea sufletului.

Nu cred că toţi cei care merg la mare visează să îşi petreacă toate nopţile în cluburi, bând şi drogându-se până când cad laţi. Probabil că există o vârstă şi pentru asta. Nu cred nici că toţi cei care merg la mare vor să îşi înghesuie cearceaful printre mii de alte cearceafuri sau că vor să epateze cu ceea ce au sau cu ceea ce fac. Cred sincer că există oameni care merg la mare pentru clipa de linişte, pentru interiorizarea pe care valurile o aduc, pentru libertatea gândurilor şi curăţenia sufletului.

Pentru acest gen de oameni există extrasezonul. Desigur, extrasezonul e şi pentru cei care vor să facă economii la bugetul familiei, dar asta este altă poveste.

Aşa că pregătiţi-vă costumul de baie, o carte bună şi crema de plajă. Mergem la mare în curând.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

25 de lucruri secrete despre hoteluri

„De la ce inseamna cu adevarat stelele cu care este cotat un hotel pana la sfaturi care sa te ajute in obtinerea unei camere mai bune, iata 25 de lucruri pe care personalul hotelier nu ti le va spune niciodata, dar pe care trebuie sa le stii, daca vrei sa ai o vacanta asa cum iti doresti.” 25. E mult mai probabil sa beneficiezi de discount la un hotel independent. Unele lanturi hoteliere se opun scaderii preturilor. 24. Se presupune ca optiunile eco, cum ar fi renuntarea la a ti se face curatenie in camera in fiecare zi, pot fi uneori o scuza de a nu plati camerista (sau de a-i usura munca). 23. Cameristele au cea mai periculoasa slujba intr-un hotel. Si aici intra tot, de la mutarea constanta a saltelelor si a mobilei, pana la expunerea permanenta la gunoaie, resturi menajere si alte mizerii care iti intorc stomacul pe dos. 22. Lasarea de bacsis pentru camerista este apreciata, dar nu se mai poarta de ceva vreme. 21. Daca totusi decizi sa lasi bacsis, pune-l sub

Orașul iglurilor

Când am ieșit azi dimineață din casă, m-am trezit înconjuraă de troiene. Era devreme, chiar dacă se luminase afară, și încă nu multă lume ieșise la lopătat zăpada. Ninge de multe zile. Chiar și acum, când scriu, prin geamul de la balcon văd perdele albe de nea căzând din cer fără întrerupere. Nici nu știi dacă să te bucuri sau să te sperii. În sufletul fiecărui om care privește zăpada, un copil se bate cu un adult. Entuziasmul luptă cu îngrjorarea. Imagini ca în basme se suprapun cu imagini de coșmar. Drumurile nu sunt curățate, și mai ales pe străduțele din cartiere e imposibil să răzbești cu mașina. Niciun utilaj nicăieri. Oamenii alunecă pe gheața ascunsă de nea, riscând să își rupă picioarele. Ambulanțele și pompierii ajung cu greu să își îndeplinească misiunea. Copacii se rup sub greutatea omătului. Acoperișurile mai șubrede riscă să se prăbușească. În Germania e cod violet – aud de existența lui pentru prima oară. Într-o stațiune in Austria sunt sute de oameni blocați din cauz