Treceți la conținutul principal

E vremea de mers la mare

Da, chiar dacă e inceput de septembrie, chiar dacă vara e pe ducă, e vremea de mers la mare. Marea e cea mai frumoasă în extrasezon, când relaţia dintre tine şi ea capătă intimitate, când hoardele de turişti se retrag prin birouri, când unele cluburi se închid, când aerul sărat devine respirabil şi când poţi să te plimbi pe străzile staţiunii fără ca mii de piei transpirate să se lipească de tine.

Când vine toamna, marea începe să mă strige. E frumoasă şi primăvara, dar toamna are un aer melancolic pe care îl găsesc irezistibil. Un aer de femeie părăsită. În timp ce scriu, ascult un filmuleţ pe care l-am înregistrat acum doi ani, în septembrie. Marea mugeşte, sălbatică şi de neoprit, pescăruşii săgetează cerul pătat de nori, dungi de lumină proiectate peste puful lor, umbra unei bărci înaintează imperceptibil pe valuri, cerul îşi schimbă faţa de la un minut la altul, doar marea rămâne aceeaşi. Eram la un curs de scriere creativă şi mersesem pe plajă pe la 5 dimineaţa, să prind răsăritul.

Plaja era pustie, doar doi câini vagabonzi mă amuşinau, ici şi colo se împleticea câte un bărbat pletos şi murdar, bătea briza răcoroasă şi valurile mi se spărgeau în timpane. Ştiam că undeva, mai jos pe plajă, dintr-un bar răsunau ritmurile Boleroului, ştiam că acolo stau turceşte pe nisip câteva zeci de oameni, dintre care unii încă nu apucaseră să meargă la culcare, ştiam că unii se aventurau în larg, să simtă pişcăturile viguroase ale apei reci, dar aici, unde mă aflam eu, era linişte şi pustiu. Şi asta îmi plăcea. Îmi plăcea că liniştea mă lăsa să gândesc, că mă lăsa să mă regăsesc, într-un mod atât de simplu, fără să am nevoie de cine ştie ce tehnici chinezeşti, de arte marţiale şi de beţişoare parfumate, fără să fie nevoie să îmi împreunez mâinile şi să mă rog sau să fac lumânarea în cel mai inconfortabil mod. Doar valuri, pescăruşi şi linişte – de atât e nevoie pentru pacea sufletului.

Nu cred că toţi cei care merg la mare visează să îşi petreacă toate nopţile în cluburi, bând şi drogându-se până când cad laţi. Probabil că există o vârstă şi pentru asta. Nu cred nici că toţi cei care merg la mare vor să îşi înghesuie cearceaful printre mii de alte cearceafuri sau că vor să epateze cu ceea ce au sau cu ceea ce fac. Cred sincer că există oameni care merg la mare pentru clipa de linişte, pentru interiorizarea pe care valurile o aduc, pentru libertatea gândurilor şi curăţenia sufletului.

Pentru acest gen de oameni există extrasezonul. Desigur, extrasezonul e şi pentru cei care vor să facă economii la bugetul familiei, dar asta este altă poveste.

Aşa că pregătiţi-vă costumul de baie, o carte bună şi crema de plajă. Mergem la mare în curând.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Crăciunul, momentul când turiștii nu vor să rămână cu picioarele pe pământ

Puțini români obișnuiesc să plece în călătorie de Crăciun. Pentru cei mai mulți dintre noi, Crăciunul înseamnă „acasă”, „familie”. Dacă totuși vor un peisaj nou de Nașterea Domnului, cel mai probabil turiștii vor alege o pensiune. Cele mai multe dintre acestea s-au adaptat și includ turiștii în ritualul pregătirilor de Crăciun: tăierea porcului și pregătirea cărnii, prepararea cozonacilor și a sarmalelor, cărora li se adaugă plimbări cu sania sau căruța și, desigur, multe colinde. E un „meniu” standard, menit să le dea oamenilor iluzia că retrăiesc vremurile copilăriei în casa bunicior. Și prinde de fiecare dată.

Pentru cei care preferă un Crăciun urban, există hotelurile. Cu holurile lor largi în culori reci, camerele aproape identice și mobila fără personalitate, acestora le e mai greu să le dea turiștilor senzația de „acasă”. Și totuși se poate. Un brad împodobit și câteva ghirlande fac minuni. La fel și un meniu tradițional în seara de Crăciun și câteva colinde românești. Mai ales…

Ferestrele care pot distruge o călătorie

Atunci când plecăm de acasă pentru mai mult timp, ceva în mintea noastră se schimbă. Ne schimbăm tabieturile, căutăm noul, „schimbăm aerul”, cum se spune. Aerul din jur și aerul nostru, adică starea de spirit. Nu e o legendă, e adevărul. De multe ori, când suntem într-un impas, prietenii ne recomandă să facem o călătorie. Asta ne poate ajuta să ieșim din starea de tristețe prelungită, să luăm o decizie grea sau să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. În general, o călătorie este un prilej de sondare a propriului interior, de meditație, de regăsire.

Depinde de mai mulți factori unde și cum vom alege să facem această călătorie. Într-o capitală zgomotoasă, cu cluburi de noapte și baruri. La mare, într-o iarnă înghețată, când zgomotul repetitiv al valurilor te face să te gândești la eternitate. La munte, într-o toamnă aurie, a cărui soare prietenos îți încălzește inima plină de îndoieli.

Oricum ar fi, camera în care te vei caza este foarte importantă. Și nu e important doar ca scurgerea d…

Vis de primăvară

Plouă. Ploaie de primăvară, bună, fertilă. Ploaie care va face totul să înverzească, iar grădinile și câmpurile să se acopere cu stropi colorați din petale. Ploaie tristă, care taie chef, taie speranță. Tocmai vin din oraș, murată și înfrigurată,  și cu o dorință clară înmugurindu-mi în creier.

Aș vrea să merg undeva, într-un oraș necunoscut. Să mă cazez la un hotel din centru, cu un personal amabil, într-o cameră cu balcon din fier forjat și vedere spre intersecția cea mare. Să urc în cameră, să fac un duș fierbinte, cu un săpun de lavandă, să mă îmbrac într-un halat de baie alb, gros și pufos, să îmi iau în picioare papucii asortați și să mă afund în fotoliu. Un fotoliu mare, confortabil, cu un spătar mult prea înalt și cu o pătură cadrilată deasupra. Aș deschide o carte și aș savura lectura, având sub ochi, pe geam, agitația orașului.

Apoi, la un moment dat, aș suna la room service și aș comanda un thé gourmand, un ceai fierbinte cu petale de trandafiri și cu prăjiturici, dar și u…