Treceți la conținutul principal

Pe acoperişul unui hotel

Îmi place singurătatea. Mă simt bine când sunt doar eu cu mine, departe de zgomotele vieţii, când mă refugiez în cotloanele ascunse ale minţii mele şi încep să visez. În acele momente, aş vrea să nu existe televizor, internet sau telefoane, să pot să rup, pentru o vreme, orice legătură cu lumea exterioară.

Mă întreb uneori când şi unde mă simt cel mai singură. Şi mă surprind spunându-mi că cel mai acut sentiment de singurătate îl am când sunt înconjurată de lume. Când sunt în mijlocul unei mulţimi care se simte bine, se distrează, râde şi spune glume. Atunci există un moment zero în care în mintea mea se întâmplă un declic şi devin foarte conştientă de propria mea persoană. Gândurile, până atunci îndreptate înspre ceilalţi, înspre vorbele şi glumele lor, capătă brusc o altă direcţie, spre interior. Şi starea de spirit mi se schimbă. Şi nu în bine.

Mă mai simt singură când am aşteptări. Când îmi doresc ca cineva, o persoană anume, să mă caute, şi ea nu o face. Când telefonul, deşi privit cu insistenţă, nu sună, când niciun mesaj nu îmi apare pe ecranul computerului. Şi iar nu e bine.

Acestea sunt cazuri când singurătatea e tristă. Însă, de obicei, ea e productivă. Îmi place să merg singură pe stradă. Mi se întâmplă adesea să îmi imaginez dialoguri şi situaţii amuzante, şi să mă trezesc că lumea mă priveşte curios, în timp ce eu am gura până la urechi.

Uneori mă gândesc că, poate, cel mai acut sentiment de singurătate l-aş putea avea pe acoperişul unui hotel. Un hotel înalt, de unde să văd cerul şi vârfurile clădirilor din jur. Aş şti, atunci, că dedesubtul meu îşi duc viaţa oameni care se simt singuri. Oameni aflaţi într-o stare de provizorat, oameni care nu se simt noaptea confortabil, pentru că dorm în paturi străine, oameni care se gândesc la casele şi familiile lor de departe, oameni care se simt singuri în timp ce au aventuri, oameni care înşală şi care sunt înşelaţi. Aş simţi tumultul venind de sub mine şi liniştea cuprinzându-mă din înalt, şi aş şti că stă numai în puterea mea ca eu să aleg de care parte mă aflu. Şi, desigur, aş alege viaţa, aşa zbuciumată cum e, chiar dacă doar din postura de privitor, de observator, de visător.

Mi-ar plăcea ca, din când în când, în zilele mele proaste, să urc pentru o oră pe acoperişul unui hotel. De acolo, de sus, balanţa poate fi ţinută corect. Acolo, cu fruntea în cer şi cu picioarele în mocirlă, poţi să iei cele mai corecte decizii. Chiar dacă sunt doar decizii pentru o zi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Crăciunul, momentul când turiștii nu vor să rămână cu picioarele pe pământ

Puțini români obișnuiesc să plece în călătorie de Crăciun. Pentru cei mai mulți dintre noi, Crăciunul înseamnă „acasă”, „familie”. Dacă totuși vor un peisaj nou de Nașterea Domnului, cel mai probabil turiștii vor alege o pensiune. Cele mai multe dintre acestea s-au adaptat și includ turiștii în ritualul pregătirilor de Crăciun: tăierea porcului și pregătirea cărnii, prepararea cozonacilor și a sarmalelor, cărora li se adaugă plimbări cu sania sau căruța și, desigur, multe colinde. E un „meniu” standard, menit să le dea oamenilor iluzia că retrăiesc vremurile copilăriei în casa bunicior. Și prinde de fiecare dată.

Pentru cei care preferă un Crăciun urban, există hotelurile. Cu holurile lor largi în culori reci, camerele aproape identice și mobila fără personalitate, acestora le e mai greu să le dea turiștilor senzația de „acasă”. Și totuși se poate. Un brad împodobit și câteva ghirlande fac minuni. La fel și un meniu tradițional în seara de Crăciun și câteva colinde românești. Mai ales…

Ferestrele care pot distruge o călătorie

Atunci când plecăm de acasă pentru mai mult timp, ceva în mintea noastră se schimbă. Ne schimbăm tabieturile, căutăm noul, „schimbăm aerul”, cum se spune. Aerul din jur și aerul nostru, adică starea de spirit. Nu e o legendă, e adevărul. De multe ori, când suntem într-un impas, prietenii ne recomandă să facem o călătorie. Asta ne poate ajuta să ieșim din starea de tristețe prelungită, să luăm o decizie grea sau să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. În general, o călătorie este un prilej de sondare a propriului interior, de meditație, de regăsire.

Depinde de mai mulți factori unde și cum vom alege să facem această călătorie. Într-o capitală zgomotoasă, cu cluburi de noapte și baruri. La mare, într-o iarnă înghețată, când zgomotul repetitiv al valurilor te face să te gândești la eternitate. La munte, într-o toamnă aurie, a cărui soare prietenos îți încălzește inima plină de îndoieli.

Oricum ar fi, camera în care te vei caza este foarte importantă. Și nu e important doar ca scurgerea d…

Vis de primăvară

Plouă. Ploaie de primăvară, bună, fertilă. Ploaie care va face totul să înverzească, iar grădinile și câmpurile să se acopere cu stropi colorați din petale. Ploaie tristă, care taie chef, taie speranță. Tocmai vin din oraș, murată și înfrigurată,  și cu o dorință clară înmugurindu-mi în creier.

Aș vrea să merg undeva, într-un oraș necunoscut. Să mă cazez la un hotel din centru, cu un personal amabil, într-o cameră cu balcon din fier forjat și vedere spre intersecția cea mare. Să urc în cameră, să fac un duș fierbinte, cu un săpun de lavandă, să mă îmbrac într-un halat de baie alb, gros și pufos, să îmi iau în picioare papucii asortați și să mă afund în fotoliu. Un fotoliu mare, confortabil, cu un spătar mult prea înalt și cu o pătură cadrilată deasupra. Aș deschide o carte și aș savura lectura, având sub ochi, pe geam, agitația orașului.

Apoi, la un moment dat, aș suna la room service și aș comanda un thé gourmand, un ceai fierbinte cu petale de trandafiri și cu prăjiturici, dar și u…