Treceți la conținutul principal

O cabană la munte

Imaginaţi-vă o cabană la munte. O cabană frumoasă, relativ nouă, într-o zonă pitorească, cu verdeaţă şi stânci, cu aer tare şi cu soare.

Imaginaţi-vă jumătate din cabană plină cu pensionari români, şi cealaltă jumătate, plină cu pensionari occidentali.

Românii ar fi îmbrăcaţi în haine preponderent închise la culoare, sobre, negre, maron sau cel mult bej. În picioare ar purta şlapi. Bărbaţii ar avea pe cap şepci cu cozoroc, iar doamnele ar avea părul dat cu soluţie permanent. S-ar trezi cu toţii dis de dimineaţă, şi-ar bea cafeaua, ar mânca o omletă cu slăninuţă şi ceapă şi multă pâine albă, iar apoi ar pune muzică. Ceva de-al nostru. Folclor nou. Şi ar pregăti grătarele, chiar în curtea cabanei, în timp ce ar povesti ultimele isprăvi ale nepoţeilor rămaşi acasă.

Străinii ar fi îmbrăcaţi în haine colorate. Predominant roz, dar şi înflorate sau bleu-ciel. Ar purta în picioare pantofi sport, albi sau coloraţi, şi în spate rucsacuri mici. Pe cap ar avea pălării de soare. S-ar trezi cu toţii dis de dimineaţă, şi-ar bea cafeaua, ar mânca pâine integrală cu brânză şi salată, apoi ar lua-o la picior. Nu s-ar opri până pe vârful muntelui, mergând în ritm susţinut, căci nu le-ar lipsi pregătirea fizică. Şi-ar face fotografii pe creastă, apoi ar lungi puţin traseul, pentru că ar fi prea devreme să se întoarcă la cabană.

Românii privesc ieşirea la pensie ca pe un sfârşit. Ca pe finalul vieţii active. Odată pensionaţi, românilor nu le rămâne decât să se pregătească pentru moarte. Ei nu mai poartă îmbrăcăminte veselă, pentru că, nu-i aşa, la vârsta lor nu se cade. Ei nu fac sport, pentru că nu au făcut nici până atunci şi pentru că nu văd de ce s-ar îngriji de propria condiţie fizică tocmai acum, la bătrâneţe. Ei nu se îngrijesc, pentru că nu au bani de creme şi loţiuni, de spa şi masaj. Sau, dacă îi au, preferă să îi cheltuie pe cadouri pentru nepoţi. Sau pe mâncare. Ei nu merg în vacanţe tot din lipsă de bani. Cel mult, în vizită la copii, în străinătate. Dar şi acolo le e dor de sarmalele de acasă, de telenovelele de la televizor şi de discuţiile cu vecinii.

Nu am scris acest text pentru ca să îmi bat joc de o anumită categorie de români. Am scris acest text pentru că am fost recent în străinătate şi am avut un şoc văzând oameni în vârstă pe munte sau la piscină, în număr mare, sau mâncând în restaurante selecte. Am avut un şoc, pentru că ştiu că la noi nu se întâmplă aşa.

Poate că ideea unui hotel plin pe jumătate cu pensionari români şi pe jumătate cu pensionari occidentali nu ar fi rea deloc, din perspectiva unui schimb cultural. Poate că banii nu sunt singura piedică din faţa vâstnicilor români. Poate că şi o schimbare de mentalitate ar fi bună. Pensionarea nu e finalul vieţii. Poate fi doar începutul libertăţii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Crăciunul, momentul când turiștii nu vor să rămână cu picioarele pe pământ

Puțini români obișnuiesc să plece în călătorie de Crăciun. Pentru cei mai mulți dintre noi, Crăciunul înseamnă „acasă”, „familie”. Dacă totuși vor un peisaj nou de Nașterea Domnului, cel mai probabil turiștii vor alege o pensiune. Cele mai multe dintre acestea s-au adaptat și includ turiștii în ritualul pregătirilor de Crăciun: tăierea porcului și pregătirea cărnii, prepararea cozonacilor și a sarmalelor, cărora li se adaugă plimbări cu sania sau căruța și, desigur, multe colinde. E un „meniu” standard, menit să le dea oamenilor iluzia că retrăiesc vremurile copilăriei în casa bunicior. Și prinde de fiecare dată.

Pentru cei care preferă un Crăciun urban, există hotelurile. Cu holurile lor largi în culori reci, camerele aproape identice și mobila fără personalitate, acestora le e mai greu să le dea turiștilor senzația de „acasă”. Și totuși se poate. Un brad împodobit și câteva ghirlande fac minuni. La fel și un meniu tradițional în seara de Crăciun și câteva colinde românești. Mai ales…

Ferestrele care pot distruge o călătorie

Atunci când plecăm de acasă pentru mai mult timp, ceva în mintea noastră se schimbă. Ne schimbăm tabieturile, căutăm noul, „schimbăm aerul”, cum se spune. Aerul din jur și aerul nostru, adică starea de spirit. Nu e o legendă, e adevărul. De multe ori, când suntem într-un impas, prietenii ne recomandă să facem o călătorie. Asta ne poate ajuta să ieșim din starea de tristețe prelungită, să luăm o decizie grea sau să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. În general, o călătorie este un prilej de sondare a propriului interior, de meditație, de regăsire.

Depinde de mai mulți factori unde și cum vom alege să facem această călătorie. Într-o capitală zgomotoasă, cu cluburi de noapte și baruri. La mare, într-o iarnă înghețată, când zgomotul repetitiv al valurilor te face să te gândești la eternitate. La munte, într-o toamnă aurie, a cărui soare prietenos îți încălzește inima plină de îndoieli.

Oricum ar fi, camera în care te vei caza este foarte importantă. Și nu e important doar ca scurgerea d…

Vis de primăvară

Plouă. Ploaie de primăvară, bună, fertilă. Ploaie care va face totul să înverzească, iar grădinile și câmpurile să se acopere cu stropi colorați din petale. Ploaie tristă, care taie chef, taie speranță. Tocmai vin din oraș, murată și înfrigurată,  și cu o dorință clară înmugurindu-mi în creier.

Aș vrea să merg undeva, într-un oraș necunoscut. Să mă cazez la un hotel din centru, cu un personal amabil, într-o cameră cu balcon din fier forjat și vedere spre intersecția cea mare. Să urc în cameră, să fac un duș fierbinte, cu un săpun de lavandă, să mă îmbrac într-un halat de baie alb, gros și pufos, să îmi iau în picioare papucii asortați și să mă afund în fotoliu. Un fotoliu mare, confortabil, cu un spătar mult prea înalt și cu o pătură cadrilată deasupra. Aș deschide o carte și aș savura lectura, având sub ochi, pe geam, agitația orașului.

Apoi, la un moment dat, aș suna la room service și aș comanda un thé gourmand, un ceai fierbinte cu petale de trandafiri și cu prăjiturici, dar și u…