Treceți la conținutul principal

Hotelul Prieteniei

Există, undeva lângă Baia Mare, un hotel al prieteniei. E o casă frumoasă, unde în fiecare vară are loc o tabără de creaţie. Cel care o stăpâneşte cheamă aici, an de an, scriitori, artişti plastici, muzicieni şi actori, şi timp de o săptămână locul devine foarte animat. Oaspeţii vin acolo ca să creeze, dar şi ca să se simtă bine unii cu alţii. Unii scriu, alţii pictează, alţii spun bancuri, cântă şi dansează. Creativitatea e molipsitoare şi se ia ca un virus benefic.

Acest lucru nu ar fi posibil dacă gazda nu ar avea cultul prieteniei şi dacă nu ar fi o persoană extrem de ospitalieră. Orice s-ar zice, să hrăneşti o armată de oameni timp de o săptămână, să îţi cedezi patul pentru altcineva nu e un lucru uşor. E nevoie de multă bunăvoinţă şi de eforturi susţinute, nu doar financiare. Şi totuşi, de-a lungul anilor, toţi cei care au trecut pragul acestei case s-au declarat încântaţi. Niciunul nu s-a plâns, niciunul nu a cârcotit, niciunul nu a spus că n-ar fi fost bine primit. Căci la Hotelul Prieteniei, somnul e cel mai dulce, masa e cea mai bună, băutura e cea mai multă şi atmosfera este inimitabilă. Iar plata se face în versuri.

Oaspeţii nu se plictisesc niciodată. Chiar dacă uneori aleg să se dea în neştire în leagănul de lemn din curte, o fac pentru a putea gândi mai bine, nicidecum din plictiseală. Căci aici e aproape pădurea cu ciupercile ei şi cu cioatele ei încârligate, căutate cu asiduitate de unii colecţionari. Aici e aproape râul în care vara îţi găseşti răcoarea şi pe malul căruia te relaxezi pescuind. Aici găseşti artefacte pe care le poţi admira zile la rând, fără să te plictiseşti. Aici găseşti oameni-biblioteci, pe care îţi face plăcere să îi asculţi la orice oră din zi şi din noapte.

Hotelul Prieteniei este deschis tuturor iubitorilor artelor. Chiar şi în timpul anului, pe aici trec adesea zeci de oaspeţi, unii dintre ei mari personalităţi ale literaturii, ale artelor plastice sau ale muzicii. Uşa nu este niciodată închisă. Ea se află la capătul unui drum şerpuit, pe care, într-un anumit punct, se găseşte o săgeată cu inscripţia ARCHEUS. Înainte să intri pe uşă trebuie să te închini la troiţă. Apoi saluţi părul cu fructe zemoase şi câinele negru şi prietenos. Şi de abia apoi dai ochii cu gazda, care te întâmpină cu jovialitate, ca şi cum exact pe tine te-ar fi aşteptat. Îi strângi mâna cu fermitate şi îi spui: „Să trăieşti, Tătucă Marchiş!”.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

25 de lucruri secrete despre hoteluri

„De la ce inseamna cu adevarat stelele cu care este cotat un hotel pana la sfaturi care sa te ajute in obtinerea unei camere mai bune, iata 25 de lucruri pe care personalul hotelier nu ti le va spune niciodata, dar pe care trebuie sa le stii, daca vrei sa ai o vacanta asa cum iti doresti.” 25. E mult mai probabil sa beneficiezi de discount la un hotel independent. Unele lanturi hoteliere se opun scaderii preturilor. 24. Se presupune ca optiunile eco, cum ar fi renuntarea la a ti se face curatenie in camera in fiecare zi, pot fi uneori o scuza de a nu plati camerista (sau de a-i usura munca). 23. Cameristele au cea mai periculoasa slujba intr-un hotel. Si aici intra tot, de la mutarea constanta a saltelelor si a mobilei, pana la expunerea permanenta la gunoaie, resturi menajere si alte mizerii care iti intorc stomacul pe dos. 22. Lasarea de bacsis pentru camerista este apreciata, dar nu se mai poarta de ceva vreme. 21. Daca totusi decizi sa lasi bacsis, pune-l sub

Orașul iglurilor

Când am ieșit azi dimineață din casă, m-am trezit înconjuraă de troiene. Era devreme, chiar dacă se luminase afară, și încă nu multă lume ieșise la lopătat zăpada. Ninge de multe zile. Chiar și acum, când scriu, prin geamul de la balcon văd perdele albe de nea căzând din cer fără întrerupere. Nici nu știi dacă să te bucuri sau să te sperii. În sufletul fiecărui om care privește zăpada, un copil se bate cu un adult. Entuziasmul luptă cu îngrjorarea. Imagini ca în basme se suprapun cu imagini de coșmar. Drumurile nu sunt curățate, și mai ales pe străduțele din cartiere e imposibil să răzbești cu mașina. Niciun utilaj nicăieri. Oamenii alunecă pe gheața ascunsă de nea, riscând să își rupă picioarele. Ambulanțele și pompierii ajung cu greu să își îndeplinească misiunea. Copacii se rup sub greutatea omătului. Acoperișurile mai șubrede riscă să se prăbușească. În Germania e cod violet – aud de existența lui pentru prima oară. Într-o stațiune in Austria sunt sute de oameni blocați din cauz

E vremea de mers la mare

Da, chiar dacă e inceput de septembrie, chiar dacă vara e pe ducă, e vremea de mers la mare. Marea e cea mai frumoasă în extrasezon, când relaţia dintre tine şi ea capătă intimitate, când hoardele de turişti se retrag prin birouri, când unele cluburi se închid, când aerul sărat devine respirabil şi când poţi să te plimbi pe străzile staţiunii fără ca mii de piei transpirate să se lipească de tine. Când vine toamna, marea începe să mă strige. E frumoasă şi primăvara, dar toamna are un aer melancolic pe care îl găsesc irezistibil. Un aer de femeie părăsită. În timp ce scriu, ascult un filmuleţ pe care l-am înregistrat acum doi ani, în septembrie. Marea mugeşte, sălbatică şi de neoprit, pescăruşii săgetează cerul pătat de nori, dungi de lumină proiectate peste puful lor, umbra unei bărci înaintează imperceptibil pe valuri, cerul îşi schimbă faţa de la un minut la altul, doar marea rămâne aceeaşi. Eram la un curs de scriere creativă şi mersesem pe plajă pe la 5 dimineaţa, să prind răsări