Știi și tu zilele acelea în care parcă totul merge de-a-ndoaselea. Te trezești târziu, pentru că ai uitat să pui ceasul să sune, tragi pe tine primele haine pe care le vezi în dulap și constați că sunt șifonate, mașina nu vrea să pornească și trebuie să mergi pe jos, dar e lapoviță și zloată și mașinile care trec pe lângă tine te stropesc din cap până în picioare, șeful strigă la tine din cauză că ai întârziat (iar?!), ai parte numai de clienți cu figuri în cap și puși pe ceartă, colegii par că s-au trezit și ei cu fața la cearceaf, iar programul nu se mai termină, căci timpul se scurge mai încet ca niciodată. În astfel de zile, singurul lucru care te ține în viață sunt visurile. În timp ce clientul strigă la tine, amenințându-te că va renunța la serviciile tale și va merge la firma concurentă, închizi o clipă ochii și te imaginezi în altă parte. Poate pe o pârtie, alunecând liber cu schiurile pe panta abruptă, în timp ce soarele incredibil de puternic îți încălzește pieptul dezgolit.