Treceți la conținutul principal

Un an de vacanţă

Pun pariu că şi tu te-ai întrebat cum ar fi să trăieşti un an întreg într-un hotel sau într-o pensiune. O vacanţă de 365 de zile, într-o regiune frumoasă, fără să te întrebi cu ce vei plăti sau ce se va întâmpla dacă nu vei merge la muncă. O răsplată de lux, pentru că meriţi.


Mi-ar fi greu să mă hotărăsc unde să îmi petrec următorul an din viaţă. Mi-ar plăcea să merg la mare, care mi se pare frumoasă tot timpul anului, mai puţin în lunile de vârf, când e asaltată de lume. Prefer să savurez marea în singurătate, să-i simt melancolia, să-i simt grandoarea şi să-i ghicesc imensitatea. Să mă cuprindă admiraţia şi teama, dorinţa de a mă avânta în larg, dar şi o viziune foarte animată a ceea ce, probabil, se petrece în adâncuri.

Dar mi-ar plăcea şi să merg într-un orăşel din Austria, unde să mă cazez la o pensiune, printre clădiri istorice, pictate haios la exterior, iar vara, cu muşcate la geamuri. Aici, senzaţiile sunt cu totul altele, nici măcar turiştii nu mă mai deranjează, sentimentul imensităţii e total inexistent, fiind înlocuit de o senzaţie de “mic şi drăguţ” în această localitate montană, ca o bijuterie.

E clar, aş avea nevoie de doi ani de vacanţă, pentru că mi-ar fi imposibil să mă hotărăsc între aceste două destinaţii.

La mare, aş alege o pensiune frumoasă din Vama Veche. Mi-aş lua o cameră cu pat matrimonial, să mă pot lăfăi în el, şi fără televizor. Aş vrea să nu îmi mai poluez creierul timp de un an, să mi-l curăţ cu aroma valurilor purtată de briză. În fiecare dimineaţă m-aş trezi devreme, mi-aş cumpăra o cafea de la Bibi şi aş bea-o pe plajă, împreună cu câinii vagabonzi. Aş privi cum răsare soarele, ţâşnind din apă, şi mi-aş scrie toate gândurile într-o agendă. Ziua aş face plajă, dacă ar fi cald, sau aş privi marea de pe terasa Papa la Sanyi şi m-aş plimba aiurea prin staţiune.

În staţiunea-bijuterie din Austria m-aş caza la acea pensiune cu muşcate în ferestre şi în fiecare zi, la prânz, aş încerca bucătăria locală. Aş face eforturi să deprind măcar un minim vocabular german şi aş vizita fiecare colţişor al staţiunii. Aş face fotografii şi aş scrie povestiri despre oamenii care trăiesc acolo. Şi, zi de zi, mi-aş savura uimirea şi bucuria.

Nu cred că aş ajunge să mă plictisesc vreodată. Din contră, cred că anul mi s-ar părea foarte scurt. Şi, cu siguranţă, aş fi mai îmbogăţită spiritual după o asemenea vacanţă.

Merg să caut un sponsor. Pa!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Crăciunul, momentul când turiștii nu vor să rămână cu picioarele pe pământ

Puțini români obișnuiesc să plece în călătorie de Crăciun. Pentru cei mai mulți dintre noi, Crăciunul înseamnă „acasă”, „familie”. Dacă totuși vor un peisaj nou de Nașterea Domnului, cel mai probabil turiștii vor alege o pensiune. Cele mai multe dintre acestea s-au adaptat și includ turiștii în ritualul pregătirilor de Crăciun: tăierea porcului și pregătirea cărnii, prepararea cozonacilor și a sarmalelor, cărora li se adaugă plimbări cu sania sau căruța și, desigur, multe colinde. E un „meniu” standard, menit să le dea oamenilor iluzia că retrăiesc vremurile copilăriei în casa bunicior. Și prinde de fiecare dată.

Pentru cei care preferă un Crăciun urban, există hotelurile. Cu holurile lor largi în culori reci, camerele aproape identice și mobila fără personalitate, acestora le e mai greu să le dea turiștilor senzația de „acasă”. Și totuși se poate. Un brad împodobit și câteva ghirlande fac minuni. La fel și un meniu tradițional în seara de Crăciun și câteva colinde românești. Mai ales…

Ferestrele care pot distruge o călătorie

Atunci când plecăm de acasă pentru mai mult timp, ceva în mintea noastră se schimbă. Ne schimbăm tabieturile, căutăm noul, „schimbăm aerul”, cum se spune. Aerul din jur și aerul nostru, adică starea de spirit. Nu e o legendă, e adevărul. De multe ori, când suntem într-un impas, prietenii ne recomandă să facem o călătorie. Asta ne poate ajuta să ieșim din starea de tristețe prelungită, să luăm o decizie grea sau să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine. În general, o călătorie este un prilej de sondare a propriului interior, de meditație, de regăsire.

Depinde de mai mulți factori unde și cum vom alege să facem această călătorie. Într-o capitală zgomotoasă, cu cluburi de noapte și baruri. La mare, într-o iarnă înghețată, când zgomotul repetitiv al valurilor te face să te gândești la eternitate. La munte, într-o toamnă aurie, a cărui soare prietenos îți încălzește inima plină de îndoieli.

Oricum ar fi, camera în care te vei caza este foarte importantă. Și nu e important doar ca scurgerea d…

Vis de primăvară

Plouă. Ploaie de primăvară, bună, fertilă. Ploaie care va face totul să înverzească, iar grădinile și câmpurile să se acopere cu stropi colorați din petale. Ploaie tristă, care taie chef, taie speranță. Tocmai vin din oraș, murată și înfrigurată,  și cu o dorință clară înmugurindu-mi în creier.

Aș vrea să merg undeva, într-un oraș necunoscut. Să mă cazez la un hotel din centru, cu un personal amabil, într-o cameră cu balcon din fier forjat și vedere spre intersecția cea mare. Să urc în cameră, să fac un duș fierbinte, cu un săpun de lavandă, să mă îmbrac într-un halat de baie alb, gros și pufos, să îmi iau în picioare papucii asortați și să mă afund în fotoliu. Un fotoliu mare, confortabil, cu un spătar mult prea înalt și cu o pătură cadrilată deasupra. Aș deschide o carte și aș savura lectura, având sub ochi, pe geam, agitația orașului.

Apoi, la un moment dat, aș suna la room service și aș comanda un thé gourmand, un ceai fierbinte cu petale de trandafiri și cu prăjiturici, dar și u…