Un an de vacanţă

Pun pariu că şi tu te-ai întrebat cum ar fi să trăieşti un an întreg într-un hotel sau într-o pensiune. O vacanţă de 365 de zile, într-o regiune frumoasă, fără să te întrebi cu ce vei plăti sau ce se va întâmpla dacă nu vei merge la muncă. O răsplată de lux, pentru că meriţi.

Mi-ar fi greu să mă hotărăsc unde să îmi petrec următorul an din viaţă. Mi-ar plăcea să merg la mare, care mi se pare frumoasă tot timpul anului, mai puţin în lunile de vârf, când e asaltată de lume. Prefer să savurez marea în singurătate, să-i simt melancolia, să-i simt grandoarea şi să-i ghicesc imensitatea. Să mă cuprindă admiraţia şi teama, dorinţa de a mă avânta în larg, dar şi o viziune foarte animată a ceea ce, probabil, se petrece în adâncuri.

Dar mi-ar plăcea şi să merg într-un orăşel din Austria, unde să mă cazez la o pensiune, printre clădiri istorice, pictate haios la exterior, iar vara, cu muşcate la geamuri. Aici, senzaţiile sunt cu totul altele, nici măcar turiştii nu mă mai deranjează, sentimentul imensităţii e total inexistent, fiind înlocuit de o senzaţie de “mic şi drăguţ” în această localitate montană, ca o bijuterie.

E clar, aş avea nevoie de doi ani de vacanţă, pentru că mi-ar fi imposibil să mă hotărăsc între aceste două destinaţii.

La mare, aş alege o pensiune frumoasă din Vama Veche. Mi-aş lua o cameră cu pat matrimonial, să mă pot lăfăi în el, şi fără televizor. Aş vrea să nu îmi mai poluez creierul timp de un an, să mi-l curăţ cu aroma valurilor purtată de briză. În fiecare dimineaţă m-aş trezi devreme, mi-aş cumpăra o cafea de la Bibi şi aş bea-o pe plajă, împreună cu câinii vagabonzi. Aş privi cum răsare soarele, ţâşnind din apă, şi mi-aş scrie toate gândurile într-o agendă. Ziua aş face plajă, dacă ar fi cald, sau aş privi marea de pe terasa Papa la Sanyi şi m-aş plimba aiurea prin staţiune.

În staţiunea-bijuterie din Austria m-aş caza la acea pensiune cu muşcate în ferestre şi în fiecare zi, la prânz, aş încerca bucătăria locală. Aş face eforturi să deprind măcar un minim vocabular german şi aş vizita fiecare colţişor al staţiunii. Aş face fotografii şi aş scrie povestiri despre oamenii care trăiesc acolo. Şi, zi de zi, mi-aş savura uimirea şi bucuria.

Nu cred că aş ajunge să mă plictisesc vreodată. Din contră, cred că anul mi s-ar părea foarte scurt. Şi, cu siguranţă, aş fi mai îmbogăţită spiritual după o asemenea vacanţă.

Merg să caut un sponsor. Pa!