Treceți la conținutul principal

Cum arată hotelul perfect?

Cel mai probabil, hotelul perfect arată altfel în mintea fiecăruia dintre noi. Cu un lucru am fi, cred, cu toţii de acord: să fie cât mai ieftin. În rest, o mulţime de variabile.

Eu, când mă gândesc la hotelul perfect, îmi amintesc de filmul “Singur Acasă 2”. Pentru că, poate, un hotel e cu atât mai bun cu cât te face să te simţi mai confortabil, dar altfel decât acasă. Vrem să avem confortul de acasă, dar să nu trebuiască să ne ocupăm de treburile zilnice, cum ar fi gătitul sau curăţenia, pentru că, nu-i aşa, suntem în vacanţă. Plătim pentru ca alţii să aibă grijă de toate aceste lucruri. Şi nu pot să nu zâmbesc când mi-l amintesc pe micul Kevin în camera de hotel, cerând room service şi apoi îndopându-se cu toate mâncărurile pe care o mamă responsabilă nu i le-ar da niciodată.

Asta da vacanţă!

Acum, când e frig şi iarnă, îmi imaginez hotelul perfect pe malul mării. Să pot ieşi pe balcon şi să simt aerul sărat, să aud valurile zbătându-se noaptea întreagă şi la restaurantul hotelului să mi se ofere preparate din peştele pescuit local. Mie, una, mi-ar plăcea şi ca hotelul să accepte animale, ca să mă pot bucura de vacanţă împreună cu pisica mea. Iar seara să pot vedea un film la mini-cinema-ul hotelului sau să pot asculta o trupă de jazz la restaurant.

Alţii văd lucrurile diferit. Pentru unii, cel mai important lucru este ospitalitatea gazdelor, felul în care interacţionează cu personalul hotelului. Pentru alţii, facilităţile oferite pentru familiile cu copii. Un hotel perfect ar putea fi, dintr-un punct de vedere, acela prietenos cu mediul.

Dar nu m-aş fi gândit niciodată că hotelul perfect ar putea fi cel care te izolează cel mai bine de lume. Şi totuşi, pentru cei sătui de societate, în Norvegia, pe o insulă situată deasupra Cercului Polar, a fost deschis un hotel aparte. Hotelul primeşte doar artişti, cărora le oferă gratuit rezidenţe de o săptămână pentru a putea gândi şi crea în linişte. Într-adevăr, fiecare dintre cele patru cabine, care pot primi în total 12 oaspeţi, conţine o structură dotată cu o fereastră, care a fost concepută special pentru meditaţie şi creaţie. Pe insulă nu există alţi locuitori, drumuri, maşini sau magazine. Cei care optează să se cazeze aici trebuie să îşi aducă mâncare şi haine călduroase. Ei pot opta, însă, să fie ajutaţi de un angajat, care să le facă cumpărăturile, să îi ajute cu pregătirea saunei şi să îndeplinească alte sarcini administrative.

Când am citit despre acest hotel (https://www.cntraveler.com/story/this-arctic-hotel-is-perfect-for-people-who-hate-people ), am căzut pe gânduri. Şi am ajuns la concluzia că, dacă n-ar fi atât de frig în Norvegia, mi-ar plăcea şi mie să mă cazez câteva zile la hotelul acela. Nu de alta, dar oamenii au cam început să mă obosească.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

25 de lucruri secrete despre hoteluri

„De la ce inseamna cu adevarat stelele cu care este cotat un hotel pana la sfaturi care sa te ajute in obtinerea unei camere mai bune, iata 25 de lucruri pe care personalul hotelier nu ti le va spune niciodata, dar pe care trebuie sa le stii, daca vrei sa ai o vacanta asa cum iti doresti.” 25. E mult mai probabil sa beneficiezi de discount la un hotel independent. Unele lanturi hoteliere se opun scaderii preturilor. 24. Se presupune ca optiunile eco, cum ar fi renuntarea la a ti se face curatenie in camera in fiecare zi, pot fi uneori o scuza de a nu plati camerista (sau de a-i usura munca). 23. Cameristele au cea mai periculoasa slujba intr-un hotel. Si aici intra tot, de la mutarea constanta a saltelelor si a mobilei, pana la expunerea permanenta la gunoaie, resturi menajere si alte mizerii care iti intorc stomacul pe dos. 22. Lasarea de bacsis pentru camerista este apreciata, dar nu se mai poarta de ceva vreme. 21. Daca totusi decizi sa lasi bacsis, pune-l sub

Orașul iglurilor

Când am ieșit azi dimineață din casă, m-am trezit înconjuraă de troiene. Era devreme, chiar dacă se luminase afară, și încă nu multă lume ieșise la lopătat zăpada. Ninge de multe zile. Chiar și acum, când scriu, prin geamul de la balcon văd perdele albe de nea căzând din cer fără întrerupere. Nici nu știi dacă să te bucuri sau să te sperii. În sufletul fiecărui om care privește zăpada, un copil se bate cu un adult. Entuziasmul luptă cu îngrjorarea. Imagini ca în basme se suprapun cu imagini de coșmar. Drumurile nu sunt curățate, și mai ales pe străduțele din cartiere e imposibil să răzbești cu mașina. Niciun utilaj nicăieri. Oamenii alunecă pe gheața ascunsă de nea, riscând să își rupă picioarele. Ambulanțele și pompierii ajung cu greu să își îndeplinească misiunea. Copacii se rup sub greutatea omătului. Acoperișurile mai șubrede riscă să se prăbușească. În Germania e cod violet – aud de existența lui pentru prima oară. Într-o stațiune in Austria sunt sute de oameni blocați din cauz

E vremea de mers la mare

Da, chiar dacă e inceput de septembrie, chiar dacă vara e pe ducă, e vremea de mers la mare. Marea e cea mai frumoasă în extrasezon, când relaţia dintre tine şi ea capătă intimitate, când hoardele de turişti se retrag prin birouri, când unele cluburi se închid, când aerul sărat devine respirabil şi când poţi să te plimbi pe străzile staţiunii fără ca mii de piei transpirate să se lipească de tine. Când vine toamna, marea începe să mă strige. E frumoasă şi primăvara, dar toamna are un aer melancolic pe care îl găsesc irezistibil. Un aer de femeie părăsită. În timp ce scriu, ascult un filmuleţ pe care l-am înregistrat acum doi ani, în septembrie. Marea mugeşte, sălbatică şi de neoprit, pescăruşii săgetează cerul pătat de nori, dungi de lumină proiectate peste puful lor, umbra unei bărci înaintează imperceptibil pe valuri, cerul îşi schimbă faţa de la un minut la altul, doar marea rămâne aceeaşi. Eram la un curs de scriere creativă şi mersesem pe plajă pe la 5 dimineaţa, să prind răsări