Treceți la conținutul principal

„Casa asta nu e hotel!”

Când eram adolescentă, mama îmi reproşa adesea: „Casa asta nu e hotel, să vii şi să pleci când vrei!”. Cu varianta: “…să vii aici doar ca să dormi.” Şi în clipa aceea mă umpleam de ură şi îmi spuneam în gând: “Lăsaţi, că o să vedeţi voi cum o să fie când voi fi mare şi voi fi la casa mea!”. Şi îmi imaginam cum voi fi majoră, cu serviciu şi salariu, trăind în propria mea casă, fără să trebuiască să dau explicaţii nimănui şi fără să fiu cicălită toată ziua. Îmi proiectam în minte nopţi albe petrecute alături de gaşca mea, cu muzică rock şi nişte sticle, cu plete scuturate şi cu fălcile durându-ne de atâta râs. Îmi imaginam zile pline, petrecute în oraş, şi mă vedeam ajungând acasă târziu în noapte, fără ca asta să constituie o problemă. În fine, mă vedeam liberă şi independentă.

Inevitabil, anii au trecut. Mi-am pierdut gaşca şi am rămas cu doar câţiva prieteni. Am redus drastic băutura şi am început să apreciez nopţile cu somn bun. M-am schimbat într-atât, încât uneori de abia mă recunosc. Deşi, dacă mă uit la fotografiile vechi, mi se pare că nu m-am schimbat deloc.

Cred că mi-am epuizat rezervele de nebunie în facultate. Atunci m-am distrat cât am putut şi nu m-am dat în lături de la nimic. De abia pe urmă am devenit plictisitoare. Când, pierzându-mi încă o dată gaşca, m-am întors în oraşul natal, am căpătat o slujbă şi am început să îmi câştig salariul. Acum pot face tot ce vreau. Teoretic. Sunt la casa mea, sunt majoră, sunt liberă şi independentă. Şi totuşi, nu mi se prea întâmplă să-mi strâng prietenii, noaptea, la o băută, în “hotelul” meu, ci, mai degrabă, petrecem împreună seri liniştite, cu câte un (singur) pahar de vin şi ceva de ronţăit. Ne privim amuzaţi animalele de companie jucându-se împreună şi comentăm filme cu adolescenţi. În loc să spunem bancuri, discutăm probleme politice la zi şi, drept să spun, nu ne prea vine să râdem.

Am devenit precum erau părinţii noştri când eram adolescenţi. Am devenit aşa cum ne-am promis că nu vom deveni niciodată. Ne-am ataşat fiecare de “hotelul” nostru şi ziua, când suntem ocupaţi până peste cap, ne gândim cu drag la patul de acasă. Nu îmi doresc decât un week-end pe care să îl pot petrece în pijama, citind dintr-o carte bună. Nopţile albe sunt excluse, pentru că lasă prea multe urme pe faţă şi mă fac incapabilă să îmi îndeplinesc sarcinile a doua zi.

În fiecare zi o sun pe mama şi îi povestesc despre programul meu, fără ca măcar ea să-mi ceară asta.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

2017 a fost un an bun pentru turism

Alin Burcea: 2017 a fost un an bun pentru turism.
Grecia, Spania și Turcia, în topul destinațiilor
2017 a fost un an bun pentru turism, în contextul în care au crescut veniturile românilor, ceea ce, evident, a generat mai multe călătorii, spune Alin Burcea, CEO Paralela 45.
Continuarea articolului, aici: http://www.capital.ro/alin-burcea-2017-a-fost-un-an-bun-pentru-turism.html

Datele Institutului Naţional de Statistică arată 23,5 milioane de înnoptări la finalul lunii octombrie, în creştere cu 6% faţă de perioada similară din 2016. Dintre acestea, 80% au fost ale românilor. Pe vacanţe în străinătate românii au cheltuit până în luna octombrie 2,4 miliarde de euro, cu un milliard mai mult faţă de anul trecut, acesta fiind un nivel record în ultimii zece ani, potrivit datelor BNR.

Potrivit acestuia, în 2017, cei mai mulţi turişti au preferat să îşi petreacă vacanţa în Grecia (45%), Spania (24%), Turcia (20%), Cipru (5%), Italia, Portugalia şi Croaţia. Au ales în special hoteluri de patr…

Regi, ţărani şi conţi

Curios să văd pe ce mai dau oamenii banii, am consultat o listă a celor mai luxoase hoteluri din lume. Ce le face să fie atât de dorite, atât de mult visate, încât să îşi poată permite să închirieze o cameră cu multe zeci de mii de euro pentru o noapte?

În prmul rând, priveliştea. Se pare că, în cazul unui hotel, ea este cea mai importantă. Clienţii nu vor să facă efortul de a se deplasa în natură, să facă excursii pentru a admira lacuri sau munţi, ci preferă ca peisajul să îi cotropească direct în cameră, să le vină sub nas, mură în gură. Astfel că cel mai scump hotel din lume pare să fie un submarin care circulă în apele oceanului şi unde o cameră costă circa 130.000 euro pe noapte. Un alt hotel din acest top este situat pe malul lacului Geneva şi are vedere la Alpii elveţieni.

Îmi imaginez cum bogătaşii lumii dau sume colosale pentru a-şi impresiona iubitele/soţiile/amantele cu privelişti de vis, în timp ce sorb cu delicateţe din paharul de Martini. Cum încearcă să le demonstreze c…

Un an de vacanţă

Pun pariu că şi tu te-ai întrebat cum ar fi să trăieşti un an întreg într-un hotel sau într-o pensiune. O vacanţă de 365 de zile, într-o regiune frumoasă, fără să te întrebi cu ce vei plăti sau ce se va întâmpla dacă nu vei merge la muncă. O răsplată de lux, pentru că meriţi.
Mi-ar fi greu să mă hotărăsc unde să îmi petrec următorul an din viaţă. Mi-ar plăcea să merg la mare, care mi se pare frumoasă tot timpul anului, mai puţin în lunile de vârf, când e asaltată de lume. Prefer să savurez marea în singurătate, să-i simt melancolia, să-i simt grandoarea şi să-i ghicesc imensitatea. Să mă cuprindă admiraţia şi teama, dorinţa de a mă avânta în larg, dar şi o viziune foarte animată a ceea ce, probabil, se petrece în adâncuri.

Dar mi-ar plăcea şi să merg într-un orăşel din Austria, unde să mă cazez la o pensiune, printre clădiri istorice, pictate haios la exterior, iar vara, cu muşcate la geamuri. Aici, senzaţiile sunt cu totul altele, nici măcar turiştii nu mă mai deranjează, sentimen…