Treceți la conținutul principal

Ce mă enervează cel mai mult când mă cazez la hotel


Sunt multe lucruri care mă scot din sărite când mă cazez la un hotel şi care îmi pot strica sejurul într-o clipă. În general, sunt probleme care scad nivelul de confort şi despre care angajaţii hotelului nu mi-au spus nimic atunci când mi-am rezervat camera.


          E nasol când mergi la hotel împreună cu prietenul sau soţul, îţi iei o cameră cu pat matrimonial, şi constaţi că acesta a fost „asamblat” din două paturi single, alăturate. Chiar dacă ele sunt bătute în cuie şi nu rişti să cazi, invariabil vei constata că dormi exact pe marginea unde paturile se îmbină, ceea ce poate fi teribil de incomod.


          După o noapte în care nu ai reuşit să te odihneşti, nimic nu e mai neplăcut decât să fii trezit cu noaptea în cap de cameristele care povestesc şi hohotesc pe hol. Zău, femeile acelea ar trebui să ştie că unor clienţi le place să doarmă până târziu!


          Am fost fumătoare timp de peste 10 ani. Recunosc că şi acum îmi place să adulmec fumul de ţigară, mai ales dacă nu vorbim despre o încăpere în care fumul poate fi tăiat cu cuţitul. Am întâlnit, însă, persoane care nu suportă fumul, nici măcar atunci când se află în aer liber. Faptul că vecinul cazat în camera de lângă tine fumează pe balcon poate fi un detaliu care să te facă să nu mai vizitezi niciodată la acel hotel. O soluţie ar fi delimitarea camerelor pentru fumători de cele pentru nefumători.


          De obicei, când mergi într-o altă localitate, în vacanţă sau chiar cu treburi de serviciu, vrei să faci lucruri pe care acasă nu le prea încerci. Un centru spa este foarte util în această situaţie, pentru că te relaxează şi îţi dă senzaţia că trăieşti câteva zile în lux. Dacă, însă, centrul spa al hotelului se închide la ora 6 p.m., când tu ai visat toată ziua că o să ţi se facă masaj şi că o să te bălăceşti la jacuzzi, e clar că seara ţi-e distrusă. Nu e prea bine nici dacă barul din incinta spa-ului are program doar în anumite zile şi la anumite ore, aşa cum se întâmplă la unele hoteluri din România. Alte probleme întâlnite adesea sunt apa prea rece sau murdară sau prezenţa camerelor video în jurul piscinei.


          Când ne cazăm la un hotel cu un număr rezonabil de stele, avem pretenţia ca mâncarea să fie proaspătă şi bună. Ştiu, însă, destule hoteluri respectabile unde mâncarea este  stătută şi sărăcăcioasă. În astfel de situaţii, începi să te temi nu doar pentru propriul confort, dar şi pentru sănătatea ta. Lipsa sau sărăcia meniului vegetarian şi vegan este şi ea o realitate la unităţile din ţara noastră.


          Lipsa de amabilitate a personalului, camerele şi băile prea mici, faptul că scurgerea de la duş se înfundă (o problemă veşnică!), lipsa căldurii sau a aerului condiţionat sunt alte probleme întâlnite frecvent în hotelurile din România şi care vă pot da concediul peste cap. Important e să nu vă enervaţi prea tare şi să încercaţi să vă bucuraţi cât puteţi de timpul vostru liber.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

25 de lucruri secrete despre hoteluri

„De la ce inseamna cu adevarat stelele cu care este cotat un hotel pana la sfaturi care sa te ajute in obtinerea unei camere mai bune, iata 25 de lucruri pe care personalul hotelier nu ti le va spune niciodata, dar pe care trebuie sa le stii, daca vrei sa ai o vacanta asa cum iti doresti.” 25. E mult mai probabil sa beneficiezi de discount la un hotel independent. Unele lanturi hoteliere se opun scaderii preturilor. 24. Se presupune ca optiunile eco, cum ar fi renuntarea la a ti se face curatenie in camera in fiecare zi, pot fi uneori o scuza de a nu plati camerista (sau de a-i usura munca). 23. Cameristele au cea mai periculoasa slujba intr-un hotel. Si aici intra tot, de la mutarea constanta a saltelelor si a mobilei, pana la expunerea permanenta la gunoaie, resturi menajere si alte mizerii care iti intorc stomacul pe dos. 22. Lasarea de bacsis pentru camerista este apreciata, dar nu se mai poarta de ceva vreme. 21. Daca totusi decizi sa lasi bacsis, pune-l sub

De ce să fim nevoiţi să ne despărţim de animalele noastre când plecăm în vacanţă?

Am pisică de vreo patru ani. Înainte am avut un câine, care a trăit mai bine de 12 ani. Ca mine sunt foarte mulţi români, care deţin acasă un animal de companie şi care suferă când trebuie să plece în vacanţă fără acesta. “Măreția și progresul moral al unei societăți nu pot fi judecate decât după modul în care își tratează animalele”, spunea Mahatma Gandhi. Animalele trebuie înconjurate de iubire şi respect. Sunt nişte suflete, ca şi noi, cu sensibilitate şi inteligenţă. Atunci când plecăm în concediu şi le lăsăm acasă, în grija unor vecini, sau la un hotel special pentru animale, ele suferă enorm. Unele plâng, altele refuză hrana, altele devin letargice. Cred că ceea ce lipseşte din România (sau eu, cel puţin, nu am cunoştinţă de existenţa unui asemenea loc) sunt hotelurile şi pensiunile în care te poţi caza împreună cu animalul tău de companie. Există încă o reticenţă faţă de primirea animalelor în unităţile de cazare, de parcă aceste animale nu ar fi obişnuite oricum să doarmă î

Orașul iglurilor

Când am ieșit azi dimineață din casă, m-am trezit înconjuraă de troiene. Era devreme, chiar dacă se luminase afară, și încă nu multă lume ieșise la lopătat zăpada. Ninge de multe zile. Chiar și acum, când scriu, prin geamul de la balcon văd perdele albe de nea căzând din cer fără întrerupere. Nici nu știi dacă să te bucuri sau să te sperii. În sufletul fiecărui om care privește zăpada, un copil se bate cu un adult. Entuziasmul luptă cu îngrjorarea. Imagini ca în basme se suprapun cu imagini de coșmar. Drumurile nu sunt curățate, și mai ales pe străduțele din cartiere e imposibil să răzbești cu mașina. Niciun utilaj nicăieri. Oamenii alunecă pe gheața ascunsă de nea, riscând să își rupă picioarele. Ambulanțele și pompierii ajung cu greu să își îndeplinească misiunea. Copacii se rup sub greutatea omătului. Acoperișurile mai șubrede riscă să se prăbușească. În Germania e cod violet – aud de existența lui pentru prima oară. Într-o stațiune in Austria sunt sute de oameni blocați din cauz