Treceți la conținutul principal

Postări

Micile bucurii din hoteluri

Mi-am trăit copilăria în vremea comunismului. Nu vreau să fiu cicălitoare, să ridic degetul arătător în aer şi să spun, cu glas tremurat, „Maică, pe vremea mea se mânca salam cu soia”, dar adevărul e că lipsurile erau mari atunci. Erau vremuri cenuşii, triste.

Dar mergeam la mare destul de des. Iar acolo lucrurile stăteau puţin altfel. Pe plajă umblau vânzători ambulanţi, care vindeau “bomboane agricole”, adică seminţe de floarea soarelui, dar şi “ciungă”, adică chewing-gum (gumă de mestecat) şi ţigări, BT, Marlboro şi Kent, din câte îmi amintesc. Era ca şi cum fericirea însăşi s-ar fi plimbat printre cearceafurile înfierbântate de soare. Şi mai erau cluburile de noapte, cu muzică străină şi dansatoare semidezbrăcate, învăluite în pene de struţ, şi cu mese pline de Pepsi Cola şi alune.

Stăteam la hotel. Ţin minte şi acum cât mă plimbam pe holul hotelului, prin faţa unei vitrine anume. Era un “shop”, un magazin unde se vindeau produse pe valută. Magazinul era destinat turiştilor străini,…
Postări recente

Cum îşi schimbă conotaţiile cuvântul „hotel”

Prima dată când m-a îmbrăţişat şi a simţit miros de parfum străin a plâns în hohote. Apoi mi-a spus că se duce la maică-sa.

A doua oară s-a enervat. Şi m-a trimis să dorm pe canapea.

A treia oară a pornit televizorul cu sonorul la maximum şi mi-a urlat să mă duc la hotel.
De atunci, cuvântul „hotel” are în familia noastră o conotaţie negativă. De fiecare dată când îl pronunţ trebuie să îndulcesc cumva situaţia.

Iniţial, am încercat şi eu cu câte o cutie de bomboane de ciocolată şi cu flori. Mi-a râs în nas. “Mă crezi proastă?”, mi-a aruncat, cu un zâmbet zeflemitor în colţul buzelor.

I-am cumpărat o pereche de cercei de argint. Mi-a ţinut o teorie despre ce summum de calităţi întruneşte ea, de la loialitate la inteligenţă, de la delicateţe la bunătate, de la sinceritate la onestitate. M-am dus din nou la bijuterie şi i-am cumpărat o pereche de cercei din aur, cu piatră. I-a acceptat, dar i-a păstrat şi pe cei de argint.

Pentru o mică urmă de ruj pe gulerul cămăşii, a trebuit să îi cu…

Călătorul

Am cunoscut odată un bărbat pe care nu l-am putut uita. Nu a însemnat nimic pentru mine, nu în sensul acela romantic, şi totuşi a însemnat totul. Îi plăcea să călătorească. De fapt, călătoriile erau singurele care îi dădeau sentimentul că este viu. Avea o slujbă obişnuită, de birou, şi, când nu avea de lucru, naviga pe Internet, căutând oraşe frumoase şi obiective turistice pe care i-ar fi plăcut să le vadă. Din când în când, îşi lua câteva zile libere, şi atunci colegii lui ştiau că a plecat să caute fericirea.

 Era un tip foarte convingător. Vorbea frumos, şi asta atrăgea. Nimeni nu înţelegea, însă, cum reuşea să îşi facă prieteni imediat ce ajungea într-un oraş nou. Poate că, înainte să plece de acasă, căuta pe Internet oameni care locuiau în oraşul de destinaţie. Sau poate că îi găsea în cărţile de telefon. Sau în tren.
Dar el niciodată nu înnopta la vreun hotel, sau la o pensiune. De fiecare dată era invitat să doarmă într-un pat confortabil, într-o casă frumoasă sau într-un apa…

O alternativă de cazare: AirBNB

Vara asta am fost în vizită la un prieten din Bucureşti. A fost pentru prima oară când am făcut cunoştinţă cu sistemul AirBNB, despre care auzisem câte ceva, însă nu prea multe.

incearca AirBNB aici, acum!
Desigur, eu am stat gratis în casa prietenului meu. Dar am văzut turişti care locuiau acolo una sau câteva nopţi. Era un apartament închiriat de prietenul meu în Centrul Vechi, chiar în zona cea mai agitată a Capitalei, cel puţin în perioada nopţii. Geamurile zbârnâiau în ritmul muzicii până la orele mici ale dimineţii. De pe balcon vedeai terase. La intrarea în scară era un club de noapte, cu domnişoare semidezbrăcate care dansau lasciv dincolo de pereţii de sticlă. Un loc ideal pentru cei veniţi în Bucureşti să se distreze. Şi sunt mulţi cei care vin, mi s-a spus, pentru că băutura e mai ieftină decât în alte capitale.

Apartamentul era mare, cu tavan înalt, ca în clădirile istorice. Un antreu spaţios, trei dormitoare, o baie şi o bucătărie. Prietenul meu făcea adesea curăţenie: aspir…

Hotelurile, aceste doamne zâmbitoare şi misterioase

Sunt o scriitoare.

Nu o spun răspicat, căci nu sunt sigură că am dreptul să o spun, deşi am publicat nişte cărţi. Dar, la urma urmei, după câte cărţi publicate, după ce tiraje vândute, după ce atingi ce cotă de notorietate poţi să spui, fără să te jenezi, “da, sunt un scriitor”? Nu, deocamdată o spun cu timiditate, şi doar pentru că ar fi mult mai complicat să mă explic altfel.

Întotdeauna am visat că voi scrie într-un hotel. Că îmi voi alege un hotel, apoi o cameră, şi că voi avea timpul şi banii necesari să stau acolo câteva săptămâni. Singură, doar eu cu laptopul meu. Ar fi minunat.

Pentru un scriitor, e foarte importantă schimbarea. Pentru schimbarea perspectivei, unii recomandă ca, atunci când scriitorul se află în propria lui casă, să se urce pe un scaun şi să privească încăperea de sus. Orice fel de schimbare ajută la scris, ajută la ieşirea din rutină şi la evitarea repetiţiilor. Însă, uneori, viaţa noastră este destul de plictisitoare, şi atunci ea trebuie ajutată cu mici tru…

Şşşşt, nu deranjaţi!

Anul trecut şi acum doi ani am fost în Vama Veche. Nu în vacanţă, sau, mă rog, într-o vacanţă mai specială. Am participat la un atelier de scriere creativă, un soi de tabără pentru oameni talentaţi la scris, care doresc să îşi îmbunătăţească performanţele şi să capete curaj. Sau, poate, să devină scriitori profesionişti.

Atelierul este organizat de un ONG, de câţiva ani încoace, în fiecare iunie şi septembrie. În extrasezon, aşadar, când staţiunea nu e atât de aglomerată şi când preţurile sunt mai rezonabile. Participanţii sunt cazaţi întotdeauna la aceeaşi pensiune, undeva aproape de mare. Nu sunt condiţii de lux, dar e decent şi pensiunea are o terasă dotată cu prize, unde participanţii la atelier pot să îşi instaleze laptopurile şi să scrie. Căci atelierul presupune întâlniri ale grupului de două ori pe zi, teme zilnice şi discuţii pe marginea textelor scrise.

Aşadar, nu e nevoie de lux sau de investiţii foarte mari pentru a-ţi câştiga clienţi fideli. E nevoie doar de bunăvoinţă, de …

E vremea de mers la mare

Da, chiar dacă e inceput de septembrie, chiar dacă vara e pe ducă, e vremea de mers la mare. Marea e cea mai frumoasă în extrasezon, când relaţia dintre tine şi ea capătă intimitate, când hoardele de turişti se retrag prin birouri, când unele cluburi se închid, când aerul sărat devine respirabil şi când poţi să te plimbi pe străzile staţiunii fără ca mii de piei transpirate să se lipească de tine.

Când vine toamna, marea începe să mă strige. E frumoasă şi primăvara, dar toamna are un aer melancolic pe care îl găsesc irezistibil. Un aer de femeie părăsită. În timp ce scriu, ascult un filmuleţ pe care l-am înregistrat acum doi ani, în septembrie. Marea mugeşte, sălbatică şi de neoprit, pescăruşii săgetează cerul pătat de nori, dungi de lumină proiectate peste puful lor, umbra unei bărci înaintează imperceptibil pe valuri, cerul îşi schimbă faţa de la un minut la altul, doar marea rămâne aceeaşi. Eram la un curs de scriere creativă şi mersesem pe plajă pe la 5 dimineaţa, să prind răsărit…